Magie din boabe de cafea. Arta brună a unei hunedorence (GALERIE FOTO)

Foşnetul pensulei peste hârtie lasă în urmă umbre maronii sau linii calde: se joacă, se împletesc ori se contrazic în unghiuri drepte; curg alene în curbele dulci ale obrajilor din copilărie ori zvâcnesc deasupra privirii şăgalnice. Doi puşti îşi şoptesc lucruri de taină în timp ce, din alt tablou, sunetul pianului umple nostalgic aerul din jur poftind la dans o prea graţioasă balerină. Căsuţe mici se pitesc pe după garduri care se pleacă sub povara timpului. Câteva lacrimi se strecoară în desenul unde Iisus îşi pleacă ochii îndureraţi.

Un roi de sentimente izbucnesc când răsfoieşti picturile artistei care a descoperit că poate picta cu cafea. Vali Antonescu ştie să surprindă ghiduş frumuseţea jocului la prichindei, să coboare pe hârtie graţia mişcării balerinei şi să păstreze nostalgia peisajelor bătrâne din sate uitate. Pentru toate acestea, nici că putea găsi o nuanţă mai potrivită decât brunul romantic al cafelei. Acuarele ei par fotografii vechi în tonuri sepia.

Vali Antonescu mărturiseşte că a fost dintotdeauna atrasă de artă. Într-o zi, a descoperit uimită că poate folosi cafea în locul acuarelelor. Povestea a început tulburător: „A fost pură întâmplare – răsfoiam reviste de artă care conţineau tot felul de cadouri. Printre acestea era şi o hârtie de acuarelă. Am vrut să o încerc, dar aveam lângă mine doar culori de ulei. Întâmplarea făcuse ca soţul meu, Janin, să îmi aducă o cafea. Din curiozitate, am înmuiat pensula în ceaşcă, apoi am încercat pe hârtie să văd cum reacţionează. Mi s-a părut că acele dâre seamănă cu o ploaie, pe urmă am făcut o umbrelă şi, sub ea, o fată. Aşa s-a născut prima acuarelă din cafea”, îşi aminteşte Vali Antonescu. A căutat pe internet tutoriale despre pictura cu cafea. Nu a găsit nimic, aşa că s-a apucat să descopere singură…

 

Este artist plastic amator – nu şi-a făcut o carieră din pictură şi nu strânge expoziţii pentru CV. Pictează de drag, cu drag. Pasiunea se iveşte în fiecare gest. O baltă lăsată de cafea pe blatul bucătăriei devine pe nesimţite un decor de toamnă: “Am început să mă joc cu degetele peste culoare – am conturat un arbore şi silueta unei case. Putem face texturi diferite şi eu sunt ca un copil care desenează pe geamurile aburite. Am descoperit că granulele de ness, dacă le uzi un pic, se transformă în frunze”, spune femeia şi continuă să-şi mişte magic degetele. Peste tencuiala căsuţei, un ton în plus aşează imediat ferestrele la locul lor. Cu apăsări blânde de palmă se ivesc şi câţiva nori. „E o joacă şi aş face asta mult timp!” Pictura nu doar că surprinde cu ineditul ei, dar te încântă cu textura diferită a liniilor fine şi a boabelor aspre de ness, dar şi cu aroma amăruie a cafelei.

Cu talent, pensule şi hârtie de acuarelă, din imaginaţia artistei ies peisaje sau portrete unice. Nu e vorba doar de nuanţa izbucnită din cafea, ci din tihna plăcută a casei şi cuvintele blânde, pline de linişte. Femeia îşi priveşte picturile şi surâde. Pare şi ea surprinsă de rezultatul fermecător.

La locul ei de lucru nu dai peste tuburi felurite de vopsea, ci sunt aliniate borcănaşe cu cafea concentrată – cu ajutorul ei se realizează contururile şi contrastele. Primul pas este alegerea hârtiei: Vali Antonescu o preferă pe cea de calitate, care are o granulaţie mai mare şi are propria textură. Marginile colii se lipesc de un suport pentru a evita ondularea din cauza apei. Viitorul desen este fin imaginat în creion. De-abia după, Vali trece la pictat: întotdeauna, de sus, în jos. Foloseşte tehnica “ud pe ud”, motiv pentru care umezeşte fin locul înainte de a aplica şirurile brune.

Apoi pensula încărcată cu licoarea maronie începe să foşnească ispititor peste coală. Te întinzi să priveşti. Mâna artistului lasă în urmă nori delicaţi. Cu ajutorul concentratului de cafea, Vali conturează căsuţa pe materiarul ud: „Uitaţi ce frumos se difuzează culoarea! După ce se usucă, venim cu accente cu care realizăm umbrele, dar pentru asta trebuie să ştii bine de unde vine lumina în desenul tău. Pentru drum, alegem o pensulă mai groasă cu care tragem cele câteva tuşe care ne vor duce la casă”, completează Vali. Culoarea se corectează simplu cu un şerveţel care absoarbe surplusul de cafea.

De când a început să folosească metoda aceasta, Vali Antonescu a devenit expert în cafea – a învăţat că este de mai multe feluri – nu doar aroma diferă: “Se găsesc în comerţ tipuri de cafea de culoare diferită:  unele sunt mai închise, altele în tonuri mai deschise. Le-am încercat pe toate!”, povesteşte în timp ce trage ferm silueta gardului în mişcări ferme şi scurte. Contează nu doar intensitatea culorii, ci şi unghiul în care ţine pensula. În plus, Vali a descoperit câteva obiecte care îi sunt de ajutor – cu marginea unui card, zgârie culoarea şi lasă impresia unor crengi albe. O perie de dinţi este perfectă pentru a împrăştia mici stropi peste peisaj, iar mişcarea scurtă te face să exclami: Plouă! Toate aceste „ajutoare” le-a descoperit singură în orele petrecute, în atelier, singură „cu planşa şi cafeaua mea”. La început, nu a fost mulţumită de acuarela în cafea pentru că nu putea lucra cu o singură nuanţă: „Am început să mă întreb din ce aş putea obţine tonuri mai închise şi aşa m-am gândit să fac o cafea concentrată din ness. Asta a fost de mare ajutor pentru că astfel obţineam contururi şi puteam crea contraste. Diluată, cafeaua îţi dă şi transparenţa de care ai nevoie în unele lucrări”, explică femeia.

Nu doar nuanţa, dar şi modelele alese dau pieselor un aer romantic. Poţi visa minute în şir în timp ce laşi privirea să hoinărească peste cupolele din Paris, peste căbănuţe cuprinse între garduri străvechi. Sub pensula ei, cafeaua devine operă de artă, care te faci să tânjeşti după momentul de pură relaxare al copilei care priveşte zarea sau după farmecul peisajului rural.

Pictează după ilustrate, alege din fotografiile soţului ei, îi plac tablourile lui Grigorescu: „Tot ce pictez cu cafea are aşa un aer vechi, vintange. Îmi plac tare mult piesele care au patina timpului, aşa că era firesc să îmi placă această tehnică cu tonuri sepia”, explică Vali Antonescu.

 

Pe o hârtie, somnul unui micuţ este vegheat dulce de un îngeraş, dincolo o balerină se arcuieşte graţios. Un puşti care strânge în cămaşă un căţeluş zdrenţuros te face să zâmbeşti. Chipuri superbe de femei sunt puse în valoare cu fărâme din foiţe delicate de aur. Sunt frumuseţi fermecătoare sau sălbatice după cum talentul artistei a reuşit să le surprindă privirea felină ori fuioarele ondulate ale pletelor

.

Mai presus de toate cele lumeşti, icoanele artistei te surprind cu blândeţea şi seninătatea chipurilor sfinte. În tăcere, descoperi durerea resemnată de pe chipul lui Iisus. Lacrimile sunt realizate cu ajutorul unei tehnici pe care Vali a descoperit-o tot din joacă – cu un pai suflă peste bobul de licoare maro care lasă urme umezi, sângerii pe hârtie. „Când pictezi icoane, trebuie să intri într-o stare de linişte, într-un dialog cu Dumnezeu. De foarte multe ori mă imaginez în biserică, rugându-mă. Până termin icoana, mă rog tot timpul”, mărturiseşte ea.

Vali Antonescu este profesor, dar nu de desen aşa cum te aştepţi. După ani de zile de muncă în spitalul din Hunedoara – „Mi-a fost drag să lucrez ca asistentă” – acum predă „Tehnica îngrijirii bolnavului” la Şcoala Sanitară Postliceală din Hunedoara. A terminat şi Facultatea de Psihologie la Arad. În artă, ca şi în profesie, Vali are o pasiune îndreptată către lucrurile care cer multă atenţie, unde detaliile sunt cele care contează. „Iubesc să pictez pe lucruri mici. Aş lucra pe boabe de orez, dacă aş putea!”, exclamă femeia care pictează pe pietre, pe scoarţă de lemn, chiar şi pe CD-uri.

Pentru pictura cu cafea, artista preferă o hârtie specială de acuarelă comandată online şi aleasă cu grijă : „E o hârtie bună, de calitate, o hârtie din bumbac, cu o densitate de 300 de miligrame pe metru pătrat. Tipul acesta îţi oferă siguranţă pentru că orice greşeală se poate retuşa. Am încercat în ultimul timp şi alte materiale şi aşa am descoperit că stă cafeaua mea şi pe pânză, cred că mă voi dezvolta şi în această direcţie”.

Cele mai multe lucrări le-a dăruit prietenilor. Vali Antonescu a avut şi câteva micuţe expoziţii personale, iar câteva lucrări i-au fost publicate într-un volum dedicat poetului Nichita Stănescu. Cei de la Galeriile de Artă au îndemnat-o să încerce pictura abstractă. „Cred că am avut întotdeauna această înclinaţie spre pictură – îmi amintesc că în liceu m-a prins profesorul meu de română, Mihai Petre, în timp ce schiţam portrete.

În anii ce au urmat am mai avut încercări, dar numai în ultima vreme m-am aplecat tot mai mult asupra acestei pasiuni. M-am înscris şi la cursurile ţinute de  Valentina Cristea, care m-a ajutat foarte, foarte mult. Mi-a dat sfaturi, am învăţat lucruri şi tehnici noi. Pictez pe sticlă şi fac şi imitaţii de vitralii, dar şi mozaicurile îmi sunt dragi. Este o tehnică mai simplă decât se  crede. Am încropit câteva din ceva resturi, cu ajutorul unui material special care seamănă cu cimentul. Pe acesta, se aşează cu atenţie modelul – fiecare bucăţică se orientează, apoi se apasă în aşa fel încât să obţii un nivel. Mie mi-a plăcut să obţin un contrast între piatră şi materialul de prindere. Acum le ţin pe masă pentru că sunt rezistente şi pot pune pe ele vasele fierbinţi.”

Soţul ei o încurajează şi e cel mai mare admirator al lucrărilor pictate cu cafea: „Soţia mea a avut mereu o sensibilitate aparte şi acum a descoperit modul în care să şi-o manifeste. Poate este un artist plastic amator, dar unul foarte talentat. Soţia mea este deosebită din toate punctele de vedere”, spune Janin Antonescu. Casa soţilor Antonescu este o oază de linişte şi bun gust. În urmă cu cinci ani le cunoşteam aici pe Oana şi Irina Antonescu, tinerele geniale plecate la studii în Danemarca despre care Replica titra: „Gemenele din Hunedoara, sincron perfect în nanotehnologie”. Pe atunci, fetele erau masterande în ştiinţe farmaceutice, acum au doctoratul. Tinerele şi-au găsit rostul bun în viaţă, iar liniştea casei din Hunedoara răsună lin de glasul clopoţeilor de pe verandă, ba de foşnetul pensulei care întinde contururi şi umple meşteşugit forme delicate de viaţă în tonuri sepia. Vali mărturiseşte: „Pentru mine, pictura e poezie convertită în culoare şi eleganţă. Nu ştiu dacă arta vindecă, dar cu siguranţă te ajută să treci peste momentele grele ale vieţii”.

 

Laura OANA