Magicianul Marian Râlea, mereu de actualitate
Generațiile anilor ’80-’90 îl cunosc pe celebrul magician Marian Râlea, dar și pe asistenții săi. Magicianul de la Abracadabra este și acum de actualitate, dovadă fiind copiii din Lupeni care au sorbit fiecare moment oferit de artist și ajutoarele sale. Povești, culoare, veselie și magie, toate acestea au fost ingredientele cu care a fost presărată Ziua Copilului. Acțiunile au început încă de ieri, la Lupeni, acolo unde magicianul Marian Râlea a refăcut cu micuții nerăbdători drumului lui Făt Frumos.
“Am venit și pentru copiii mari și pentru copiii mici. Toți avem nevoie de joc, toți avem nevoie de poveste și cel mai frumos lucru este să ne amitim că am fost copii și să ne păstrăm sufletul de copil”, a declarat magicianul Marian Râlea.
Copiii au fost cei mai încântați de momentele oferite de Abracadabra. Povestea lui Făt Frumos a prins magie datorită talentului actoricesc cu care ne-a obișnuit Marian Râlea.
“Mi-a plăcut foarte mult. Ne-am jucat, am cântat, a fost frumos”, ne-a spus Miruna, o fetiță care a asistat la spectacol.
Mesajul transmis de autoritățile locale este acela de a ne păstra copilăria, indiferent de problemele cu care ne confruntăm de-a lungul vieții.
Monika BACIU