MAE: Cod portocaliu de vânt, precipitaţii sub formă de ninsori abundente şi temperaturi scăzute, în Slovacia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Slovacia că Institutul slovac de Meteorologie şi Hidrologie a emis, pentru perioada 11 februarie, ora 05:00 – 13 februarie 2021, orele 23:59, un cod portocaliu de vânt, precipitaţii sub formă de ninsori abundente şi temperaturi scăzute pentru regiunile din sud-estul Slovaciei, în imediata vecinătate cu Ungaria şi Ucraina.

Potrivit MAE, pentru celelalte regiuni ale Republicii Slovace este în vigoare un cod galben de vânt şi ninsori până la data de 13 februarie orele 23:59.

Autorităţile slovace avertizează că circulaţia rutieră pe întreg teritoriul ţării este îngreunată din cauza condiţiilor meteorologice severe. Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii din R. Slovacă, se recomandă consultarea site-ului www.shmu.sk.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Bratislava: +421902411268. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie atât numărul unic de urgenţă 112, cât şi numărul telefonului de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Slovacia: +421904956358.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bratislava.mae.rowww.mae.rowww.meteoalarm.eu, pagina de Facebook a Ambasadei României la Bratislava (https://www.facebook.com/bratislava.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *