MAE: Atenționare pentru românii care călătoresc în Europa
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc în țările din Spania, Franța, Italia și Portugalia, că autoritățile acestor țări au emis atenționare de cod portocaliu și roșu de caniculă.
Cele mai afectate zone din Spania sunt cele din sudul țării unde mercurul termometrului poate indica temperaturi cuprinse între 40 și 44 de grade, în timp ce în Portugalia codul de caniculă va trece de la portocaliu la roșu, iar zona cea mai afectată este în nordul și centrul țării. În sudul Franței codul portocaliu de caniculă s-a instaurat până pe 5 august, în acest interval temperaturile pot ajunge până la 42 de grade.
De asemenea MAE informează cetățenii români care doresc să călătorească în Grecia, meteorologii eleni avertizează că sunt prognozate ploi, furtuni puternice însoțite de grindină. Vremea rea din Grecia afectează și Macedonia până în 4 august.