MAE anunţă modificarea condiţiilor pentru intrarea în Austria începând de sâmbătă
Românii care merg în Austria vor fi plasaţi în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal, măsura putând fi fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test de tip PCR sau antigen, făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la sosire, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză. Măsurile intră în vigoare începând de sâmbătă.
”Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Republica Austria în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19. Acestea vor intra în vigoare începând cu data de 19.12.2020 şi, conform informaţiilor disponibile la acest moment, se vor aplica pe o perioadă nedeterminată. Astfel, persoanele care călătoresc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză”, transmite ministerul.