MAE anunţă modificarea condiţiilor de călătorie în Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că, începând de duminică, au fost modificate condiţiile de călătorie în Germania, astfel că toate persoanele cu vârsta peste 12 ani trebuie să prezinte la intrarea în ţară fie dovada vaccinării împotriva COVID-19, fie dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test COVID-19.
MAE a transmis că, potrivit informaţiilor publicate de autorităţile germane, începând din 1 august, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania, fie dovada vaccinării împotriva COVID-19, fie dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test COVID-19.
Documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.
Astfel, dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin.
Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator făcut cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german.
Dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.
Regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +49 30 21239555, +49 30 21239514 şi +49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; +49 228 6838244; +49 228 6838254, Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 şi +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin +49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.
news.ro
La numerele afisate pentru consulate Nu raspunde nimeni poti Suna toata ziua fara rost