Mă deranjează homosexualitatea scoasă la paradă
Ca și când învrăjbirea de uz intern pe care o avem pe corupție și anticorupție nu era de ajuns, politicienii ne-au mai dat o temă de dezbinare: homosexualitatea și înființarea instituțiilor ei. Ultima polemică s-a produs recent ca urmare a unei emisiuni la temă pe TVR. Din emisie au lipsit reprezentanții Coaliției pentru Familie și ai Bisericii, iar cei prezenți s-au dovedit prea libertini în a promova căsătoriile unisex la pachet cu o miștocăreală subtilă livrată în direct la adresa ”talibanilor” care nu văd progres în a trata homosexualitatea ca ceva normal. Reacția bigoților a umplut Facebook-ul de critici și blesteme. Cu toate acestea, concluzia lipsește și pe mai departe.
Să dai sentințe privitor la homosexualitate și căsătoriile gay e o îndeletnicire riscantă în vremurile noastre. Dacă o susții voios ești văzut ca un păcătos stricat pân’ la os, iar dacă o critici ți se lipește automat pe frunte o etichetă de încuiat.
Majoritatea percep homosexualitatea ca pe o boală care din fericire nu e molipsitoare. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea despre acest subiect, aș invoca un coleg de facultate homosexual. Ar putea fi un exemplu ”de bune practici” pentru toată această comunitate. Întregul său comportament a fost dominat permanent de cel mai veritabil bun-simț și mai ales de o perfectă discreție. Pentru că, să recunoaștem, chiar și giugiuleala prea voinicească a unui cuplu hetero dă prost în public, cu atât mai mult o excepție de la regulă, cum este cazul cuplurilor gay. Împreună cu partenerul său, colegul meu a știut permanent cum să se comporte ca să nu producă scene penibile și respingătoare în ochii celor prezenți.
Am luat la cunoștință miza electorală pe care familia gay o are de ceva timp în România. Dincolo de ea, nu m-am gândit niciodată serios ce ar însemna familiile homosexuale pentru majoritatea hetero. Trebuie să ne obișnuim cu ele? Să ne prefacem că totul e normal de dragul drepturilor omului? Să le felicităm fără prejudecăți la nuntă? Sau, din contră, să le întoarcem spatele, să le izolăm sau, la extrem, să le punem la zid cu crucea în mână?
Discuțiile de la TVR și reacțiile de după m-au făcut să mă întreb cum m-aș comporta eu dacă, de exemplu, ușă în ușă cu mine s-ar muta o familie, cu acte, de homosexuali. În mod firesc, după ce mi s-ar confirma că e vorba chiar de un astfel de cuplu (și nu de doi colegi sau colege care fac pe din două o chirie pentru economie), m-aș întreba involuntar care e doamna și care domnul. Îmi dau totodată seama că oricât de tolerant aș fi , totuși, o scenă cu vecinii ținându-se de mână sau, brrrrr!, sărutându-se tandru în balcon, mi s-ar părea respingătoare. E în legea firii, dar aș putea trece cu vederea, mai ales dacă oamenii și-ar lua seama imediat ce realizează că sunt observați. În fine, nu mi s-ar părea o crimă nici legalizarea căsătoriilor gay, atâta timp cât ele ar fi strict un gest administrativ prin care, tehnic, cei doi să-și poată delimita drepturile față de un anumit patrimoniu.
Dar mai mult de atât nu pot să duc!
Nu pot să mă împac nicicum cu exhibițiile care domină paradele gay. Nu înțeleg ce rol au! Ești homosexual, foarte bine!, te rog însă să nu mă ataci public cu ipostaze scabroase ca și când asta ar fi cel mai NORMAL lucru pe care eu în heterosexualismul meu demodat nu-l pricep. Și mai e ceva ce nu pot să accept într-un cuplu gay. Copiii! Cu tot efortul meu de înțelegere umană a iubirii și trăirilor într-un cuplu homosexual, n-am să cred niciodată că ar fi vreodată spre binele vreunui copil să fie crescut într-o casă în care mama și tata au același sex. Dacă trebuie să explic cuiva de ce, uitați de textul ăsta!
Bunica avea o vorbă! ”Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca oamenii să fie fumători le făcea un horn în cap!”. Cum era atunci dacă am fi fost lăsați pe Pământ să formăm și cupluri gay? Poate, 2 în 1?
Dar nu suntem așa! Așa că, până una alta, după părerea mea, comunitatea gay din România nu are de ce să se plângă. Are mai multe drepturi decât cea a fumătorilor. Are toată libertatea să se iubească cum îi place, și în perspectivă, chiar dreptul de a se căsători la Primărie. Sunt însă două praguri care nu ar trebui trecute niciodată. Unul e cel al bunului-simț care este de fiecare dată încălcat când reprezentanții excentrici ai comunității insistă să-și arate fundul în scabroasele gay parade. Și al doilea este cel al ”natalității” în cuplurile gay. Simplul fapt de a pune problema e de noaptea minții!
Adrian SĂLĂGEAN
Foto: Wikimedia Commons
