Președintele PNL Ludovic Orban participă la lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, la Deva
Președintele PNL, Ludovic Orban va participa astăzi, la Deva, la evenimentul organizat cu ocazia lansării candidaților pentru alegerile europarlamentare, din 26 mai. La acțiune vor fi prezenți, alături de președintele partidului, trei dintre candidații liberali: Rareș Bogdan, Gheorghe Falcă și Siegfried Mureșan.
Programul cuprinde:
-
intervalul orar 15.30-17.30 întâlnire cu cetățenii municipiului Deva în Piața Victoriei (în fața Centrului Cultural Drăgan Muntean),
-
ora 17.30 lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare în incinta Centrului Cultural Drăgan Muntean.
Pentru prima dată, de când în România se organizează alegeri europarlamentare, în lista aprobată de conducerea națională a Partidului Național Liberal, pe locuri elibile se află 3 candidați hunedoreni: Siegfried Mureșan (născut în Hunedoara), Gheorghe Falcă (născut în Brad) și Dan Motreau (născut în Orăștie). La alcătuirea listei finale toți trei au fost susținuți de organizația PNL – Filiala Județeană Hunedoara.