Ludovic Orban are încredere în victoria liberalilor: „PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri”
Așa cum se știe deja, un exit-poll realizat de CURS-Avangarde a anunțat o diferență foarte mică, sub marja de eroare, între primele două partide din clasamentul electoral, PNL și PSD, în favoarea social democraților: PSD 30,5%, PNL cu 29%. Primele declarații ale liderului PNL, premierul Ludovic Orban, sunt optimiste, acesta susținând că, la finalul numărării voturilor, PNL va fi învingătorul acestor alegeri parlamentare.
„Rezultatul alegerilor îl vom cunoaște după finalizarea procesului de numărare a voturilor. În cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între 19.30 și 21.00, nu sunt cuprinse voturile exprimate în diaspora. Luând în considerare marja de eroare și mai ales toate evaluările pe care le-am făcut, Partidul Național Liberal consideră că este câștigătorul acestor alegeri, atât câștigătorul moral, cât și câștigătorul la finalizarea procesului de numărare a voturilor.
Le mulțumesc tuturor românilor care au decis să-și exercite dreptul fundamental la vot, în ciuda campaniilor mincinoase, în ciuda descurajării practicate de alte formațiuni politice. Îi respect pe toți aceia care au decis să participe la vot, în condiții de pandemie și ca atare, le mulțumesc!
De asemenea, în mod special, le mulțumesc tuturor cetățenilor români care au venit la vot și au decis să voteze Partidul Național Liberal. Au făcut o alegere corectă, o alegere normală, o alegere în interesul României.
Sunt foarte încrezător în capacitatea Partidului Național Liberal de a construi o majoritate parlamentară alături de forțele democratice, pentru a forma un guvern într-un termen cât mai scurt. Avem nevoie de un guvern responsabil, care să poată să fructifice toate oportunitățile de care beneficiază România în următorii patru ani de zile”, a declarat Ludovic Orban.