Ludovic Orban anunţă înfiinţarea noului său partid
Fostul lider PNL Ludovic Orban este aşteptat să îşi anunţe, marţi, la Parlament, noul partid pe care l-a înfiinţat după ce a decis să plece din Partidul Naţional Liberal, au declarat surse politice pentru News.ro. Orban a decis să părăsească partidul după ce PNL a decis să facă alianţă cu Partidul Social Democrat. Acestuia i s-au alăturat, în momentul demisiei, alţi 15 parlamentari de la PNL.
Decizia lui Ludovic Orban de a părăsi PNL s-a produs în momentul în care PNL a oficializat alianţa cu Partidul Social Democrat. Anterior, acesta a părăsit, în luna octombrie, grupul parlamentar al PNL, devenind deputat neafiliat.
Fostul lider PNL Ludovic Orban declara, după şedinţa conducerii partidului în care s-a validat guvernarea cu PSD, că părăseşte formaţiunea.
”Începând de astăzi, pentru mine Partidul Naţional Liberal a murit, e adevărat, în pat cu PSD!”, spunea el.
Pe 23 noiembrie, Ludovic Orban a venit personal şi şi-a depus demisia la sediul central al PNL din Modrogan, împreună cu ceilalţi 15 parlamentari care şi-au dat, la rândul lor, demisia din partid.
Ceilalţi parlamentari care şi-au înregistrat demisia din PNL sunt: Alexandru Kocsis (deputat), Ovidiu Florean (senator), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).
Sursă: news.ro