Lucrările din Defileul Jiului ar putea fi declarate de INTERES PUBLIC MAJOR

Lucrările hidrotehnice din Defileul Jiului ar putea fi declarate de INTERES PUBLIC MAJOR. Astfel ar putea fi reluate lucrările de realizare a microhidrocentralei de pe Defileul Jiului. Este semnalul de alarmă pe care îl trage un senator din județul Cluj.

“Propunere legislativă cu dedicație pentru distrugerea Parcului Național Defileul Jiului și încălcarea hotărârilor judecătorești definitive, la Senat. Tocmai am ieșit din ședința Comisiei pentru Mediu din Senat, în care, pe ordinea de zi, s-a aflat o propunere legislativă prin care lucrările care sunt declarate de interes național sau de interes local ar reprezenta ”lucrări de interes public major”. După cum a recunoscut și deputatul Elvira Șarapatin (PSD) în timpul discuțiilor, adoptarea unei asemenea modificări legislative ar oferi acoperire pentru Hidroelectrica să continue lucrările la hidrocentralele din Parcul Național Defileul Jiului, ale căror autorizații de construire au fost anulate definitiv de Curtea de Apel București în decembrie 2017”, arată Mihai Goțiu, senator de Cluj.

Astfel, odată declarate lucrări public de interes major s-ar putea relua construcțiile care au fost stopate printr-o sentință judecătorească.

Practic, ar fi împlinirea unei promisiuni pe care parlamentarii PSD de Hunedoara și Gorj au făcut-o Hidroelectrica, în timpul discuțiilor de anul trecut, că vor găsi ”o soluție” ca proiectul ilegal (care presupune băgarea Jiului pe țeavă pe zeci de kilometri și distrugerea Parcului Național Defileul Jiului) să fie finalizat în ciuda deciziei definitive a Justiției. ”La pachet”, cu o asemenea modificare legislativă s-ar da liber la distrugeri mult mai ample pentru ariile naturale protejate de pe întreg teritoriul României. Culmea e că atât în punctul de vedere al Guvernului, cât și al Consiliului Legislativ, se arată destul de clar că ”interesul public major” e un termen lipsit de previzibilitate, care ar putea fi interpretat discreționar și care intră în contradicție cu Directivele europene legate de protecția mediului. Practic, prin orice hotărâre de consiliu local s-ar putea ajunge să se declare ”un interes public major”.”,mai subliniază senatorul.

Votul pe raport s-a amânat, însă, cu o săptămână, pentru ca la lucrările Comisiei să fie prezenți și reprezentanții Guvernului. Termenul de adoptare tacită a propunerii legislative la Senat este 3 aprilie 2019, decizională fiind Camera Deputaților.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *