Încep lucrările de modernizare a Telecabinei de la Cetatea Devei

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva anunță oprirea Telecabinei care facilitează accesul pe Cetatea Devei, începând de astăzi, 22 noiembrie 2021.

 

Motivul este începerea lucrărilor la obiectivul de investiție ,,Modernizare ascensor înclinat, acces Cetate Deva” și predarea amplasamentului constructorului.

 

Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva va avea o capacitate de 30 de persoane. Investiția va cuprinde și modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații între care circulă telecabina, amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare.

 

Această investiție face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.

 

Biroul de presă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *