Lucrări pe DN 66, la intrarea în municipiul Petroșani

Unul din tronsoanele cele mai degradate ale DN 66, la intrarea în municipiul Petroșani, a intrat în program de reabilitare. Tronsonul de drum național de la intrarea în Petroșani dinspre Hațeg, afectat de lucrările de introducere a canalizării, este reparat printr-un program derulat cu fonduri de la bugetul local al municipiului Petroșani.

”Lucrările sunt semnalizate corespunzător, inclusiv cu semafoare, și îi rog pe toți participanții la trafic să circule cu maximă prudență!”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Lucrările au demarat deja și vizează sectorul cuprins între benzinăria Baril, până după Roșia. Fondurile necesare sunt alocate prin programul multianual de reparații de drumuri, derulat și finanțat de administrația publică locală din Petroșani.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *