Lucrări finalizate la depozitul de deșeuri de la Uricani
Lucrările de ecologizare a zonei în care, în urmă cu câțiva ani, a funcționat un depozit de deșeuri de la Uricani au fost finalizate. Odată îndeplinit acest pas, urmează monitorizarea post închidere.
Depozitul neconform de deșeuri municipale clasa b Uricani are activitatea de depozitare a deșeurilor sistată, conform HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, termenul de sistare al depozitarii fiind 16 iulie 2009.
Depozitul neconform de deşeuri menajere Uricani figura pe lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuiau închise conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, până la data de 21 decembrie 2020. Închiderea depozitului de deşeuri are rolul de a îmbunătăţi starea de sănătate a oamenilor, diminuarea riscului de îmbolnăvire a populaţiei şi refacerea peisajului natural. De precizat este faptul că groapa de gunoi funcţiona pe terenul unei persoane fizice.
Depozitul neconform de deşeuri menajere din Uricani a rămas neînchis la finalizarea proiectului SMID Hunedoara, deoarece nu a îndeplinit condiţiile de eligibilitate pentru a fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, mai precis nu a fost îndeplinită condiţia de eligibilitate referitoare la proprietatea publică asupra terenului pe amplasamentul căruia se află depozitul.
Monika BACIU