Locuri de muncă în mineritul din Valea Jiului

Complexul Energetic Hunedoara anunţă angajări în perioada următoare. Sunt oferite însă doar 30 de locuri de muncă, celor care vor să lucreze la mina Vulcan şi la sucursala Prestserv din Petroşani.

Complexul Energetic Hunedoara a anunțat că va angaja peste 30 de persoane, la mina Vulcan şi uzina din Petroşani. Potrivit reprezentanţilor companiei, în luna iunie vor avea loc o serie de concursuri pentru completarea deficitului de personal din zona minieră neacoperit în urma selecţiei organizate în luna aprilie a acestui an. Sunt oferite 20 de posturi de miner în la Exploatarea Minieră Vulcan şi 8 posturi de lăcătuş subteran, în aceeaşi mină, precum şi posturi de mecanic de locomotivă şi şef de manevră în Petroşani, a informat Complexul Energetic Hunedoara.

De la începutul anului trecut, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă în mai multe rânduri. Producătorul de energie intrase în insolvenţă în perioada 7 ianuarie – 3 mai 2016, însă instanţa a decis ieşirea companiei din reorganizare judiciară, în urma unor contestaţii.

Ulterior, în data de 23 iunie 2016, Tribunalul a hotărât reintrarea în insolvenţă a CEH, dar compania a ieşit din nou din procedură în 8 noiembrie 2016. Pe 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins o cerere de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH şi mai mulţi creditori. Tot atunci, instanţa a dispus ca solicitările creditorilor să fie judecate separat. Pe 27 aprilie, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat un dosar în care se judecă insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara. Noul termen avansat de instanţă este 11 mai.

În cadrul CEH lucrează circa 5.300 de angajaţi, la termocentralele Mintia şi Paroşeni, dar şi la minele de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *