Locuri de lângă noi – vernisaj adaptat vremurilor actuale

Un vernisaj altfel va avea loc la Casa Studențească din Petroșani. Evenimentul  ”Locuri de lângă noi” ajunge la cea de-a noua ediție, iar de această dată pe simeze se vor regăsi fotografii adaptate vremurilor generate de pandemia de coronavirus. Concursul de fotografie artistică din acest an vizează relația dintre spațiul privat și cel public în perioada de izolare și post-izolare, văzută prin filtrul personal al fotografului.

„Coordonatele temei propuse pentru expoziţie devin astfel o conversație vizuală sinceră și critică despre modul în care ne raportăm la ideea de intimitate, o enciclopedie a trăirilor subiective, subtile şi complexe în acelaşi timp, ce pot fi explorate individual pe un fond profund şi emoțional”, a declarat Lavinia Hulea.

Potrivit acesteia, sunt așteptați să participe cu lucrări la ediția din acest an, studenți și elevi de liceu, pasionați de fotografie. Potrivit regulamentului, fiecare concurent poate participa cu un număr de maxim două imagini, în format jpg la rezoluție de 300 dpi și dimensiune a fișierului de maxim 98 Mb. Imaginile trebuie să conțină în descriere numele și prenumele participantului, calitatea (student sau elev), instituția de învățământ unde studiază, precum și localitatea. Lucrările vor fi transmise, în format electronic, pe e-mail, până la data de 25 octombrie 2020, la următoarea adresă: ccs.petrosani@mts.ro

Lucrările transmise de concurenți vor fi jurizate de un juriu de specialitate format din: prof.univ.dr. Dorel Găină (de la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca), Petrișor Crăciunoiu (fotograf „freelancer” în Marea Britanie), Cristian Graure (artist vizual și profesor asociat în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara) și Dani Bocșe (artist vizual și profesor în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva”), iar câștigătorii locurilor I, II, III și mențiune vor fi recompensați cu premii constând în accesorii și materiale fotografice.

 

Colaborator

FOTO: unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *