Locuitorii din Sântandrei se revoltă după tragedia de aseară

Tragedia de joi seara, din faţa fabricii de biciclete DHS, când un bărbat a fost accidentat mortal pe trecerea de pietoni, pare că a umplut paharul pentru cetăţenii din Sântandrei. Zeci de oameni au protestat în această seară la locul tragediei. Ca semn de protest, aceştia au traversat de mai multe ori trecerea de pietoni cu lumânări în mână ca semn de protest. Circulaţia a fost încurcată semnificativ pe DN7, spre disperarea şoferilor care nu s-au ferit să claxoneze repetitiv.

Protestatarii, conduşi chiar de fiica victimei care a decedat aseară, solicită autorităţilor ca trecerea de pietoni să fie semnalizată corespunzător.

„Nu poți să vezi ca şofer că există trecere de pietoni şi din această cauză tatăl meu a murit. Să se sesizeze autorităţile, să vină şi să facă ceva pentru ca această trecere de pietoni să fie văzută. Să nu mai fie vinovaţi şoferii care nu văd pentru că săracul (şoferul care a cauzat tragedia de aseară n.r.) nu l-a văzut… dar nici tata n-avea nicio vină. Traversa regulamentar pe trecerea de pietoni şi a murit acum 24 de ore.” Este strigătul de disperare al fiicei.

Alături de ea, s-au strâns zeci de oameni din Sântandrei care s-au săturat ca vieţile lor să fie puse în pericol în fiecare zi.

„Şi toţi oamenii care sunt aici, au venit  să protesteze ca să se facă ceva. Pentru că vin de la serviciu şi nu pot să iasă cu maşina din sat pentru că traficul este infernal. Pentru că trebuie să facă cineva ceva, nu ştiu cine. De aceea vreau să vadă toată lumea şi să se facă ceva. O să facem un lanţ de oameni şi o să întrerupem circulaţia. O să facem un fel de mini priveghi pentru tatăl meu ca să înţeleagă lumea că aici e trecere de pietoni. Şi dacă nu este suficient, o să facem până când se vor sesiza autorităţile care trebuie şi care pot să facă ceva. Nu o să stăm astăzi până la nesfârşit dar ne vom întoarce până se va rezolva.” a mai declarat fiica victimei.

DN7 se află în administrarea CNAIR, iar porțiunea de drum se află pe raza administrativă a orașului Simeria. Bărbatul ucis ieri pe trecerea de pietoni avea 76 de ani și locuia în Sântuhalm. A fost lovit mortal de un șofer de 29 de ani, din Cristur, în timp ce traversa strada. Șoferul le-a declarat polițiștilor că nu a văzut pietonul și nu a avut timp să-l evite.

Paul Muntean

3 comentarii la „Locuitorii din Sântandrei se revoltă după tragedia de aseară

  • 10 noiembrie 2018 la 7:33
    Permalink

    Gestul sătenilor absolut de admirat! Bravo! Asta da atitudine cetățenească!

    Răspunde
    • 10 noiembrie 2018 la 13:25
      Permalink

      Eu consider că soferii,care oricum sunt bulversati de lucrarile la autostrada nu au nici o vină. A fost o nenorocire, din cîte stiu – nu prima de acest fel , insa revolta ar trebui sa se faca in fața clădirii celor cu putere in acest județ. O pasarelă ar elimina practic accidentele in acea zona. Trebuie insa sa-i si pese cuiva , nu doar celor ce se revolta pentru situația creată.

      Răspunde
      • 11 noiembrie 2018 la 13:18
        Permalink

        Ovidiu, o prostie mai mare nu puteai spune. O pasarela? Pffff

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *