ACTUALITATEADMINISTRAȚIEFONDURI EUROPENE

Locuințe nZEB pentru tineri în Hațeg

Administrația locală din Hațeg a lansat o licitație publică pentru executarea lucrărilor necesare construirii unui bloc de locuințe nZEB (Near Zero Energy Buildings) în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul investiției este de a oferi locuințe pentru tineri, dar și pentru specialiști din domeniul sănătății și educației.

Proiectul va include construirea unui bloc cu regim de înălțime Dp+P+3E, având un total de 8 locuințe și un spațiu tehnic la demisol. Fiecare etaj va găzdui două apartamente, iar suprafața construită desfășurată va fi de 668,41 mp. Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unui număr de 8 locuri de parcare, alei carosabile și spații verzi, respectând cerințele tehnice prevăzute de proiectul aprobat.

Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 3.405.684,5 RON, sumă ce va fi acoperită prin fonduri europene, contribuind la dezvoltarea infrastructurii urbane a orașului Hațeg. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 14 mai 2025, iar licitația face parte din Componenta C10, I.2 a PNRR, dedicată construcției de locuințe de tip nZEB și locuințe de serviciu pentru specialiști.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *