Localitate reînviată cultural

Palatul Cultural Muncitoresc din Lupeni a fost dat în funcţiune în anul 1927 şi până după revoluţie a fost un simbol pentru comunitate. Apoi, edificiul a intrat într-o stare avansată de degradare. În anul 2016, autoritățile locale din Lupeni au reușit să îl reinaugureze. Grație unor fonduri europene, palatul cultural și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Acum, la aproape doi ani de la inaugurare, municipiul Lupeni a reînviat cultural, conform statisticilor prezentate de edili.

“Palatul am reușit să îl dăm în folosință acum 22 de luni. A fost un proiect început de fratele meu, Lupeni – capitală culturală. Din punct de vedere al eficienței este maxim. Să faci 200 de spectacole în 22 de luni. La început multe dintre spectacole erau pe bază de invitații. Am avut un spectacol cu 40 de lei biletul și sala a fost arhiplină. Au fost undeva la 50.000 de oameni care au călcat în acel palat. 50.000 de oameni au trecut prin acel palat cultural. Este o plăcere”,  a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Mai mult, autoritățile locale din Lupeni au încheiat un protocol de colaborare și cu Teatrul Dramatic ID Sîrbu  din Petroșani. Săptămânal, pe scena palatului se joacă și piese de teatru. Palatul Cultural Lupeni a fost redeschis publicului în 2016, după finalizarea lucrărilor care au costat peste două milioane de lei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *