Litigiul pentru terenurile din Parâng pune frână dezvoltării stațiunii
Litigiul dintre Primăria Petroșani și Romsilva frânează proiectul de dezvoltare al domeniului schiabil din Parâng. După ce municipalitatea a pierdut, definitiv, procesul, cu Romsilva pentru scoaterea din fondul forestier a 40 de hectare de teren în vederea continuării lucrărilor la domeniul schiabil din Parâng, acum se reconfigurează planurile. Terenurile vor fi scoase treptat din fondul forestier. În paralel, autoritățile locale vor să obțină fonduri pentru realizarea unei benzi transportoare destinate schiorilor începători.
“Acum, s-a topit zăpada, vom intra în teren pentru a reface documentația pentru a scoate din fondul forestier 10 hectare”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În paralel, edilii vor să obțină finanțare pentru realizarea unei benzi transportoare a schiorilor începători.
“Am avut o discuție cu domnul ministru, am cerut bani pentru o bandă transportoare pentru că nu putem să cerem bani pentru pârtii sau instalații de transport pentru că nu avem terenurile”, a mai spus sursa citată.
Edilii nu cred că vor obține finanțare în acest an pentru a putea continua lucrările de dezvoltare a domeniului schiabil Parâng, din cauza terenurilor. După ce au pierdut definitiv procesul cu Romsilva pentru scoaterea din fondul forestier a celor puțin peste 40 de hectare de teren, edilii de la Petroșani își reconfigurează planurile.
Monika BACIU