Lista ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată

Lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic, pentru care se impune măsura carantinării persoanelor care ajung în România, a fost actualizată, duminică, fiind inclusă şi Africa de Sud, din cauza circulaţiei unor noi tulpini de coronavirus. Autorităţile au decis totodată reluarea zborurilor dinspre şi către Marea Britanie, începând de luni. Persoanele care vin din acest stat trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, făcut cu cel mult 48 de ore înainte. Autorităţile precizează că toate persoanele care sosesc din Marea Britanie intră în carantină pentru 14 zile, cu câteva excepţii.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de duminică, Hotărârea numărul 1 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Pe listă se află Gibraltar, Liechtenstein, Lituania, San Marino, Panama, Slovenia, Olanda, Serbia, Cehia, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Jersey, Suedia, Danemarca, Georgia, Puerto Rico, Elveţia, Luxemburg, Marea Britanie, Croaţia, Slovacia, Estonia, Letonia, Israel, Cipru, Palestina, Portugalia, Turcia, Monaco, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Germania, Sint Maarten, Republica Moldova, Liban, Austria, Columbia, Italia, Ungaria, Polonia, Andorra, Curaçao, Africa de Sud.

Potrivit sursei citate, includerea pe listă a Africii de sud s-a realizat datorită dovezilor de circulaţie pe teritoriul acestei ţări a unor tulpini de virus SARS CoV-2 care prezintă multiple mutaţii.

„Pe lângă actualizarea listei statelor şi zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic, Hotărârea prevede reluarea zborurilor către şi dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De asemenea, persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în carantină, ori sa aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Ulterior, GCS a precizat că toate persoanele care vin în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord intră în carantină pentru 14 zile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 3, aliniatul 2 din Hotărârea numărul 1 din 3 ianuarie 2021 a CNSU, privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Potrivit hotărârii, începând din 4 ianuarie, ora 19.00, se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România.

„Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au obligaţia prezentării la intrarea în ţară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în ţară.

(2) Excepţiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuţi la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) piloţii de aeronave şi personalul navigant;

e) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

f) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora”, se arată în hotărâre.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *