Lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic, actualizată/ CNSU a stabilit situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată, în spaţiu deschis
Lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic a fost actualizată luni, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spaţiu deschis, pentru perioade scurte de timp. Astfel, masca poate fi scoasă pentru a fuma, a mânca sau a bea, dar şi pentru activităţi sportive, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea numărul 50 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, conform hotărârii, s-a aprobat lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Instituirea restricţiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau ţări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.
„Pe lângă actualizarea listei cu statele şi zonele de risc, hotărârea clarifică situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spaţiu deschis, pentru perioade scurte de timp şi doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
În hotărâre se arată că, în localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane.
news.ro