Limba morţilor: “arest preventiv”

O mamă a doi copii a fost ucisă de fostul partener într-un coafor. Alexandra. O alta, la numai câteva zile distanță, a fost ucisă de fostul soț într-o grădiniță. Nicoleta. „Era gelos şi nu suporta ideea de a fi părăsit.” Cam ăsta a fost motivul pentru care încă un bărbat și-a înjunghiat fosta soție și, astfel, i-a curmat, tragic, viața. Vecinii spun că scandalurile ar fi fost ceva la ordinea zilei, iar odată femeia chiar ar fi fost lăsată pe jos, în faţa porţii, în urma unei bătăi.

Din nefericire, cazul nu e o premieră. Se întâmplă destul de des ca un bărbat furibund, mustind de ură şi dornic de răzbunare, să „își regleze conturile” cu fosta în cel mai autentic stil mafiot. Gestul, în sine, desigur, este incalificabil. Omul care cândva te-a iubit, care ți-a jurat credință, devine, mai încet sau mai repede, un monstru care îți terorizează existența zile, săptămâni, luni, ani în şir…

Femeile care au fost la un moment dat în viață, victimele hărțuirii, ale violenței partenerilor, foștilor parteneri de viață sau, pur și simplu victimele unor oameni deraiaţi psihic care nu înțelegeau că dragoste cu forța nu se poate, cunosc bine această poveste.

Ce mi se pare mai trist, însă, este faptul că legislația oferă prea puțin sprijin și protecție tocmai celor pe care ar trebui să le apere: victimele abuzurilor de tot felul. Să nu uităm: acest criminal, pe care l-am văzut cu toţii la ştiri, avea, deja, un ordin de restricţie. Primit după ce şi-ar fi bătut, în repetate rânduri, soţia. Inclusiv cu bâta de baseball. Ordin cu care, metaforic vorbind, criminalul s-a şters la fund. Şi, până la urmă, nici n-ar fi fost chiar atât de rău dacă ar fi făcut doar atât. Avocații spun că, în momentul în care obții ordinul de protecție, acesta este transmis poliției din raza unde locuiește atât agresorul, cât și victima. Iar Poliția, DE ÎNDATĂ, trebuie să înceapă să-i supravegheze pe amândoi. Lucru care, cel puțin în acest caz, este evident că nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, psihologii și sociologii care urmăresc cazurile de hărțuire sau violență în familie mărturisesc că unele femei ajung cu plângeri la poliție iar aici, uneori, „se aleg cu zâmbete și miștouri.”

Am urmărit cu stupoare cum acest monstru care și-a omorât fosta soție (și mama copiilor lui) cu o cruzime inimaginabilă, tocmai ce a fost arestat preventiv.

Preventiv, ca să ce? CE SĂ MAI PREVII acum, când victima zace pe năsălie, iar doi copii, o fetiţă şi un băiat, au rămas fără mamă?

Știți, alăturarea asta de termeni, ”arest preventiv”, după ce o mamă a fost ucisă pentru că ăsta a considerat că e cel mai bun lucru pe care îl are de făcut un om dezechilibrat psihic, al cărui loc ar fi fost, mai degrabă într-un spital de psihiatrie, decât liber pe stradă, îmi pare desprinsă din romanele kafkiene. Este nedrept, este groaznic de trist! Iar acum, ABIA ACUM (!), omul va fi supus unei expertize psihiatrice.

Nu pot să nu mă întreb câte femei vor mai fi omorâte, înainte ca legea şi protecţia potenţialelor victime să însemne mai mult decât vânzare pentru companiile producătoare de hârtie şi cerneală tipografică.

Cum le cheamă pe următoarele victime? Care sunt visele lor şi cum arată copiii pe care îi vor înveli, în această seară, de noapte bună? Ce fac ele acum, când eu scriu şi dumneavoastră citiţi? Când bătaia, bâta de baseball, lama cuțitului sau chiar moartea le pândeşte de după colţ, iar legea din ţara lor e o simplă sperietoare de paie.

Şi, oare nu suntem cu toţii responsabili? Oare nu cumva legile ar trebui să ne servească nouă şi lumii noastre, o lume în care fiecare dintre noi să aibă şansa unei vieţi lungi, împlinite şi fericite? Pentru că, dacă legile sunt strâmbe, le putem îndrepta, dacă sunt incomplete, le putem completa. Şi pentru că nimeni nu are drept de viaţă asupra celuilalt.

Restul e limba morților.

Ada BERARU