Ligia Deca, votată de conducerea PNL să preia portofoliul Ministerului Educaţiei
Consilierul prezidenţial Ligia Deca a fost votată, luni, în şedinţa conducerii PNL, pentru a prelua portofoliul ministerului Educaţiei. S-au înregistrat doar două voturi de abţinere, care au venit din partea lui Florin Cîţu şi Florin Roman. Ligia Deca a participat la şedinţa BPN al PNL. Ulterior, decizia a fost anunţată oficial de premierul Nicolae Ciucă, acesta precizând că Ligia Deca este în măsură să preia din mers pachetul legilor educaţiei, pentru ca acesta să fie aprobat în Guvern şi apoi în Parlament.
Ligia Deca, 40 de ani, este doctor în ştiinţe politice, titlu acordat în 2016 de Universitatea din Luxemburg, şi absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.
Sorin Cîmpeanu a anunţat săptămâna trecută, în contextul acuzaţiilor de plagiat la adresa sa, că a decis, ”din proprie iniţiativă”, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. „A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ”, a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca „omul care construieşte” şi nu unul „care dărâmă”. „Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună şansă pentru o educaţie aşa cum cred ca ne dorim cu toţii. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educaţie de calitate, vor fi şi mai mulţi oamenii care nu percep conţinuturi şi nu înţeleg adevăratul sens al cuvintelor”, a susţinut el.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a acceptat demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, căruia i-a mulţumit „pentru colaborarea de până acum”. „Urmează să ne consultăm în Partidul Naţional Liberal şi în cadrul coaliţiei de guvernare şi să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis”, a arătat el.
news.ro