Licitație de peste 42 de milioane de lei, anulată din cauza unor abateri

Licitația pentru realizarea drumului Valea de Pești până la limita cu județul Gorj a fost anulată. În toamna acestui an, Consiliul Județean Hunedoara a scos la licitație publică lucrările de modernizare a Drumului Județean 672 C, din Valea de Pești (Uricani) până la limita județului Hunedoara, cu județul Gorj.

Lucrările au o valoare de 42 de milioane de lei, iar drumul trece pe lângă barajul de acumulare de la Valea de Pești, peste Munții Vîlcan.

Procedura a fost anulată, conform portalului de achiziții publice, pe motiv de ”abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. În baza prevederilor art. 212, lit. c) din Legea nr. 98/2020 privind achizițiile publice, deoarece este necesar a se revizui proiectul tehnic în baza clarificărilor primite pe parcursul derulării procedurii de atribuire, precum și pentru corelarea acestuia cu lucrările care se execută în prezent pentru refacerea acestui drum în urma calamităților care l-au afectat”.

Lucrările vizează modernizarea a 5,3 kilometri de drum, care începe din Valea de Pești, în Hunedoara, trece pe lângă lacul de acumulare Valea de Pești și urcă în munți, spre limita județelor Hunedoara și Gorj, în mijlocul sălbăticiei.

„Drumul Județean DJ 672C este un drum public, are lungimea proiectată de 5,244 kilometri și se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara din 2002. În prezent, starea tehnică a drumului județean este una precară, cu structura de rezistență alcătuită din straturi din materiale granulare extrem de diverse, unele contaminate pe întreaga lungime cu argilă, dispuse direct pe terenul de fundare. Pietruirea se prezintă într-o stare tehnică rea, cu defecțiuni frecvente și pe suprafețe extinse, cu o parte carosabilă redusă, cu taluzuri afectate de fenomene de eroziune sau cu materiale care curg de pe versant, fără dispozitive de asigurare a siguranței circulației”, se arată în caietul de sarcini.

În prezent, DJ 672 C este unul de tip forestier, amenajat pe alocuri cu piatră, dar este destul de greu de străbătut, fiind mai degrabă un traseu de off-road.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *