Elevii unui liceu din Hunedoara printre campionii naționali la reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice

O şcoală din Sălaj, una din Bucureşti şi un liceu din Hunedoara sunt campionii reciclării de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) din anul şcolar recent încheiat, în cadrul campaniei ,,Baterel, Eroul Reciclării” la care anul acesta au participat 270 de şcoli.

„Campania naţională „Baterel, Eroul Reciclării”, la care au participat peste 10.000 de elevi de la 270 de şcoli din toată ţara, a demonstrat încă o dată că tânăra generaţie este preocupată la modul cel mai serios de problemele de mediu: dincolo de creativitatea de care au dat dovadă în timpul programului prin rezolvarea temelor lunare, elevii au reciclat peste 20.000 de kilograme de aparate electrice vechi.„Baterel, Eroul Reciclării” este un program educativ derulat de Asociaţia ENVIRON în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. La 12 ani de la debutul programului, comunitatea Baterel numără peste 200.000 de elevi din toată ţara care au învăţat să aplice. Bilanţul ediţiei 2022-2023 a campaniei ,,Baterel, Eroul Reciclării” arată astfel: 270 şcoli participante, 1.800 de elevi beneficiari ai celor 20 de lecţii deschise susţinute în Săptămâna Verde şi nu numai, peste 100 de proiecte înscrise la cele 6 provocări lunare în care elevii au realizat roboţei din deşeuri electrice, au cultivat o grădină urbană sau au inventat reţete care să încurajeze combaterea risipei alimentare, premii totale în valoare de 6.000 de euro constând în rechizite, jocuri şi accesorii de pe platforma magazinbaterel.ro, precum şi dotări pentru şcolile câştigătoare”, anunţă organizatorii campaniei.

Adolescenţii au excelat şi la capitolul reciclare: au strâns peste 20.000 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi câteva tone de baterii uzate. Cei mai activi au fost elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Pericei, Sălaj (Locul 1, cu 4.319 kg reciclate), urmaţi de colegii lor de la Liceul Tehnologic Crişan din Crișcior, Hunedoara (Locul 2, 1.856 kg) şi de cei de la Şcoala Gimnazială Nr. 113, Bucureşti (Locul 3, 1.508 kg). În total, de la începutul campaniei „Baterel, Eroul Reciclării” (2011), elevi din şcoli aflate pe întregul teritoriu al României au reciclat aproximativ 500 de tone DEEE.

„Ca în fiecare an, copiii implicaţi în campania de educaţie ecologică „Baterel, Eroul Reciclării” sunt aceia care, în final, ne dau o lecţie nouă adulţilor, lecţia implicării cu entuziasm în acţiuni care se referă, practic, la viitorul nostru, al tuturor. Din punctul de vedere al responsabilităţii şi al înţelegerii situaţiei, copiii noştri sunt mult mai maturi decât am putea să ne imaginăm”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociaţia ENVIRON.

Protecţia mediului şi schimbările climatice, două dintre problemele urgente ale lumii în care trăim influenţează inclusiv programa şcolară. Educaţia pentru mediu devine un subiect important şi reglementat şi la noi în ţară, semn că  România începe să se alinieze modelelor din Europa şi din lume, pornind procesul de învăţare de pe băncile şcolii.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *