Liberalii și sindicatele propun îmbunătățirea proiectului legii pensiilor

Eleonora-Carmen HĂRĂU, senator PNL:

„Ieri a început dezbaterea Legii pensiilor în Comisia de muncă din Camera Deputaților, cameră decizională. Au venit sindicatele. Nu sunt de acord cu ea, o vor îmbunătățită în sensul amendamentelor liberale pentru care m-am bătut în comisia din Senat vreo 10 ore și în plen alte 3.
Cum să fii de acord să-l penalizezi pe angajat și să nu-i dai pensie, fiindcă angajatorul nu i-a virat contribuțiile la stat, după ce i le-a reținut pe ștatul de plată?!
Cum să fii de acord ca un contributor cu 25 de ani la muncă, la nivel salarial de 75% din salariul mediu brut, să primească tot pensia minimă, la fel ca acela cu stagiu minim de 15 ani de nuncă?!
Plus păcăleala cu termenul de intrare în vigoare, plus inflația care topește tot, înainte de a fi dat…
Spun și ei ce zicem și noi, liberalii, încă de la prima întâlnire, dar, se pare, vor zice degeaba!
PSD vor să “discute” în fuga calului amendamentele astăzi, apoi să voteze… și gata! Dumnezeu cu mila!”

Iată ce susțin Bogdan Hossu, liderul sindicatului CNS „Cartel Alfa” și Dumitru Costin, Presedintele Blocului National Sindical, în dezbaterile din Comisia de muncă a Camerei Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *