Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact B, în vârstă de 54 de ani, a murit
„Colegul meu de trupa Leo Iorga a plecat spre o lume mai bună. Dumnezeu să-l ierte. Va rămâne in inimile noastre pentru totdeauna”, a anunţat Adrian Ordean pe Facebook.
Vestea a fost anunţată şi de trupa Iris: „Ne va fi dor de tine, luptătorule, de vocea ta, de voinţa ta, de căldura ta… de tot. Drum lin, Leo Iorga!”.
Adi Bărar de la Cargo a scris: „Drum lin!”
Din 2011, Leo Iorga a fost supus pentru prima dată unei operaţii de îndepărtare a unei tumori la plâmân. Boala a recidivat, localizându-se la cap, apoi a afectat din nou plămânul. A trecut prin mai multe operaţii şi le-a trecut cu încredere şi curaj, suportând efectele dureroase ale chimioterapiei, a încercat vaccinul cubanez şi a apelat şi la imunoterapie. Nimic din toate astea nu l-au ţinut departe de scenă şi de publicul care îl iubeşte.
Dragostea familiei şi a fanilor l-au determinat să meargă mai departe. Pentru că Leo vrea să cânte, trăieşte pentru şi prin muzică: „Cât timp Dumnezeu mă va ţine pe pământ, vreau să cânt”, spunea el.
Leo Iorga a avut o carieră de peste 30 de ani, făcând parte din trupele Cargo, Compact B, Pacifica, Schimbul 3, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean. Vocea sa se identifică cu piesa „După ani şi ani”, „Singur în noapte”, „Să te gândeşti la mine”, „Trenul pierdut” şi „Cine eşti tu oare?”.
BIOGRAFIE – LEO IORGA