Tăieri de lemn, transport și depozitare fără documente legale
La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat o acţiune având drept scop prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
În cursul acţiunii, poliţiştii au identificat o societate comercială pe raza comunei Baia de Criș, ai cărei reprezentanţi, în data de 07.11.2018, au transportat 13,96 mc de lemn din specia fag în baza unui aviz de însoțire materiale lemnoase expirat. De asemenea, în data 09.11.2018, la depozitul societății, după compararea stocului scriptic de materiale lemnoase cu cel faptic, polițiștii au stabilit că reprezentanţii societăţii au depozitat fără documente de proveniență legală 8,30 mc de lemn rotund din specia fag și au expediat – tot fără respectarea condiţiilor legale – 12,12 mc de lemn rotund din specia fag (care nu a putut fi identificat la momentul controlului).
În cauză, față de operatorul economic au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.000 de lei și a fost luată măsura complementară de confiscare a 34,38 de mc de lemn din specia fag, în valoare de peste 5.700 de lei.
Acţiunea a vizat persoane fizice și juridice de pe raza municipiului Brad și a localităților învecinate şi a beneficiat de sprijinul unui inginer silvic din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara.
Biroul de presă – IPJ Hunedoara