Legea privind reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, în dezbatere publică
Ministerul Dezvoltării anunţă punerea în dezbatere publică a legii pentru reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, propunându-se desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia, şi reducerea costurilor aferente.
„Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) se află în consultare publică, la rubrica Transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Ministrul Cseke Attila a decis elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituţională a ISC, unitate subordonată MDLPA, prin desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia şi reducerea costurilor aferente”, a transmis, vineri, Ministerul Dezvoltării, printr-un comunicat de presă.
Documentul va rămâne în dezbatere publică timp de 10 zile.
„Din analizarea activităţii ISC, se constată o suprapunere evidentă a atribuţiilor la nivel central, regional şi judeţean, de aceea este necesară o reformă instituţională privind eliminarea structurilor regionale. 19 atribuţii ale inspectorilor şefi regionali se regăsesc şi în atribuţiile inspectorilor şefi judeţeni, iar 29 de atribuţii ale şefilor de serviciu regionali se regăsesc şi la nivel judeţean pentru posturi de conducere. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc acelaşi scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor şi o ineficienţă a costurilor”, a declarat Cseke Attilla, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.
news.ro