Legea privind combaterea spălării banilor, adoptată de Camera Deputaţilor, după ce iniţial fusese respinsă
Legea privind combaterea spălării banilor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, după ce iniţial fusese respinsă.
Iniţial, legea a fost respinsă, înregistrându-se 163 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi 4 abțineri.
Ulterior, votul a fost reluat, legea fiind adoptată cu 170 de voturi „pentru”, 70 „împotrivă” şi o abţinere.
Întrebat în legătură cu această situaţie, liderul UDMR Kelemen Hunor a spus: „E o porcărie!”. El precizat ulterior că se referă la vot în sine, nu la lege sau la Directiva europeană care trebuia aplicată prin adoptarea ei.
Deputatul PMP Robert Turcescu a scris şi el pe Facebook despre acestă lege: „Oricum, ceea ce a făcut PSD azi în Camera Deputaţilor prin reluarea votului până când a ieşit cum au vrut ei ne arată ca avem de-a face cu niste golani deghizaţi în politicieni. Huo, infractorilor!!!”.
Legea a fost adoptată de Senat în urmă cu o lună, iar Camera Deputaţilor este cameră decizională, astfel încât legea va merge la promulgare.
news.ro