Legea prin care elevii din învăţământul preuniversitar privat au gratuitate la transportul public pe tot parcursul anului calendaristic, promulgată
Legea care stabileşte că elevii din învăţământul preuniversitar privat au gratuitate la transportul public pe tot parcursul anului calendaristic a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 344/10.06.2020).
Proiectul de lege care modifică şi completează Legea Educaţiei naţionale 1/2011, astfel încât elevii din învăţământul preuniversitar privat să beneficieze de gratuitate la serviciile de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic, a fost adoptat, în 7 octombrie, de Senat, ca for decizional.
„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru asigurarea gratuităţii transportului local şi judeţean pentru elevi, menţionandu-se că acesta se realizează prin subvenţionarea de către unitatea administrativ-teritorială care a delegat/gestionează serviciul public către operatorul de transport. De asemenea, se garanteaza dreptul la gratuitate şi elevilor din învăţământul privat”, arăta raportul Comisiei de învăţământ a Senatului.
„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, se arată în proiectul de lege adoptat de senatori.
De asemenea, în vederea asigurării gratuităţii, decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.
„Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007. Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”, mai arată iniţiativa legislativă a mai multor parlamentari .
news.ro