Legea care prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS intră în vigoare vineri

Legea care prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS intră în vigoare vineri, iar astfel se aplică unele modificări ale Codului Penal, Codului de Procedură Penală. Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME) va deveni operaţional cel mai târziu la 1 martie anul viitor, dar, într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot, pentru cazurile de violenţă domestică în care a fost emis un ordin de protecţie, arată Ministerul de Interne.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, prin intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, devin aplicabile unele modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi ale altor acte normative.

Astfel, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare va constitui infracţiunea de evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracţiuni.

Atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul încalcă obligaţia de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condiţiile de deplasare, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat şi de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.

Conform sursei citate, se va indica în mod expres perioada de timp, precum şi, după caz, locul de muncă, instituţia de învăţământ, unitatea sanitară sau alt loc în care se aprobă deplasarea inculpatului.

În cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel puţin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control judiciar să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.

De asemenea, darea în urmărire se va dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de inspectoratul de poliţie judeţean.

După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se deplasa de îndată la imobilul indicat, în vederea executării măsurii.

Pentru verificarea situaţiei, organul de supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini, înregistrări audio-video sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.

„La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificări legislative, precum şi pentru informarea despre noile obligaţii legale a persoanelor faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, au arătat reprezentanţii MAI.

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte.

Conform sursei citate, SIME va deveni operaţional cel mai târziu în 1 martie 2022. Într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot, pentru cazurile de violenţă domestică în care a fost emis un ordin de protecţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, informează Administraţia Prezidenţială. Legea prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *