Câți ani de închisoare riscă cei care produc, consumă sau vând droguri de mare risc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea legii 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, transmite Administraţia Prezidenţială. Potrivit actului normativ, cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.143/2000, precum şi a Legii nr.194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

Astfel „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, potrivit legii promulgate de către şeful statului.

Actul normativ mai spune „că bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii, sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani”, potrivit legii promulgate.

 

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional proiectul de lege pe 15 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *