Lecție de istorie la Sinagoga din Deva, pentru „salvatorii de vieți”!
Ieri, 21 martie 2025, Sinagoga – „Templul Mare” din Deva a găzduit o activitate formativ-educativă, organizată de Centrul de Formare Inițială și Continuă al Ministerului Afacerilor Interne din Orăștie, într-un parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Deva.
Beneficiarii evenimentului au fost „salvatorii de vieți”, mai precis o serie de cursanți din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Istoricul Dorin Petresc a prezentat o prelegere de seminar referitoare la „Istoria Evreilor hunedoreni și Holocaustul”.
De asemenea, într-o atmosferă interactivă, s-a discutat despre spiritualitatea și cultura ebraică în context european. În același timp, oaspeților li s-au prezentat Sinagoga și sulurile Torei.