LANSARE: iPhone X va ajunge pe piaţă pe 3 noiembrie
Apple şi-a prezentat marţi seară noile produse, cel mai important eveniment al companiei din ultimii ani. În cadrul unui eveniment organizat pentru prima oară în cadrul Steve Jobs Theater, noul sediu încă nefinalizat al companiei, Apple a prezentat trei modele noi de iPhone.
Două dintre acestea, iPhone 8 şi iPhone 8 Plus sunt upgrade-uri ale modelelor vechi, care păstrează acelaşi design, dar beneficiază de componente superioare. Cel de-al treilea, iPhone X, beneficiază de un design nou şi o serie de caracteristici care-l diferenţiază de celelalte telefoane Apple.
Pentru prima oară din 2014 încoace, Apple vine cu un design nou, după ce trei ani la rând, iPhone 6, iPhone 7 şi iPhone 7S au folosit acelaşi desen. iPhone X este dominat de ecranul care acoperă un procent mai mare din suprafaţa dispozitivului decât până acum.
La fel ca şi alţi producători înainte, precum Xiaomi (care a lansat primul telefon de acest gen) şi Samsung cu S8 şi Note 8, Apple poate integra în acest fel un ecran mai mare în acelaşi spaţiu.
Difuzorul pentru convorbiri, senzorii şi camera foto frontală au fost grupate pe o bară care pare decupată din partea superioară a ecranului. Dispozitivul este rezistent la apă şi praf.
iPhone X este, totodată, primul telefon Apple dotat cu un ecran de 5.8 inch de tip OLED de tip Super Retina (2436 x 1125 pixeli, 458 ppi), care oferă o imagine mai bună, este mai eficient din punct de vedere energetic dar ridică mai multe în procesul de producţie.
Îngustarea ramelor care acomodează un ecran mai mare a dus la dispariţia butonului Home, cel care integra şi tehnologia Touch ID, responsabilă de autentificarea pe bază de amprentă. Locul acesteia a fost luat de Face ID, un sistem de recunoaştere facială care foloseşte o cameră cu infraroşu.
La fel ca Touch ID, Face ID va fi folosit atât pentru deblocarea telefonului şi accesul la anumite aplicaţii, cât şi pentru plăţi electronice prin sistemul Apple Pay (acolo unde acesta este disponibil).
Operaţiunile care erau până acum atribuite butonului Home se vor realiza pe iPhone X prin gesturi intuitive desenate cu degetul pe ecran.
În ceea ce priveşte dotările tehnice, iPhone X este telefon Apple care dispune de 3 GB memorie RAM. De asemenea, smartphone-ul foloseşte noul chipset A11, care este compus din 6 nuclee de procesare.
Alături de iPhone X, Apple a mai prezentat două telefoane care folosesc vechiul design, de iPhone 6. Este vorba de modelele iPhone 8 şi iPhone 8 Plus.
Cele două modele sunt construite din aluminiu şi sticlă, cei de la Apple susţinând că este vorba de cea mai rezistentă sticlă montată vreodată într-un telefon mobil. iPhone 8 este rezistent la apă şi praf.
Ecranul noilor telefoane Apple folosesc ceea ce Apple numeşte True Tone. Acesta reglează automat temperatura culorii în funcţie de caracteristicile de luminozitate ale mediului înconjurător.
Noile iPhone-uri folosesc noul chipset A11 Bionic. Acesta aduce un sport de 25% al vitezei de procesare, iar chip-ul grafic este mai rapid cu 30% decât versiunea anterioară.
Camerele foto au 12 MP. Una dintre acestea are apertura de f/1.8, iar a doua dispune de o deschidere f/2.8. Acesta filmează în format 1080p cu 240 de cadre pe secundă şi 4K cu 60 de cadre pe secundă. Conform celor de la Apple, camera este calibrată pentru a funcţiona în mediul augmentat.
Noile iPhone-uri pot fi încărcate wireless. Încărcătorul Apple foloseşte standardul Qi, ceea ce înseamnă că telefoanele Apple pot fi încărcate cu stand-uri wireless Qi obişnuite, ce funcţionează cu orice telefon compatibil.
În cazul lui iPhone X, Apple promite o autonomie cu două ore mai mare decât a modelelor anterioare.
iPhone 8 de 64 GB va costa 699 de dolari. iPhone 8 Plus va costa 799 de dolari în varianta de 64 GB. iPhone X 64 GB va costa 999 de dolari. Toate cele trei modele vor avea şi versiuni de 256 GB.
iPhone 8 şi iPhone 8 Plus vor fi disponibile începând cu 22 septembrie. iPhone X va ajunge pe piaţă pe 3 noiembrie.
news.ro