La Uricani…. tichie de mărgăritar
Orașul Uricani, cea mai vestică localitate a Văii Jiului, se înfrumusețează. Cum localitatea a rămas fără cel mai mare angajator, mina Uricani, locurile de muncă sunt aproape inexistente, iar cetățenii aleg calea străinătății rând pe rând, edilii s-au gândit la o investiție. Altfel de investiție. Numele orașului Uricani și mesajele “drum bun” și “bine ați venit” vor fi zărite de cei care vor ajunge în cea mai vestică localitate a Văii Jiului. Nu mai puțin de 17.508 lei au alocat edilii din Uricani pentru montarea unor litere luminoase și a unei steme.
“Litere luminoase cu titulatura URICANI atașate pe panouri de Alucobond albastru. Litere luminoase DRUM BUN și BINE AȚI VENIT atașate pe Alucobond Albastru. Iluminare cu module led. Fotcelula. Cutie luminoasă cu dimensiunea de 1400 mm x 1000 mm x 135 mm cu harta turistică și stema țării”, arată achiziția edililor din Uricani.
Transportul și montajul sunt incluse în cei 17.508 lei, iar firma care se ocupă de acest contract va oferi o garanței de 3 ani. O societate din județul Iași va monta noile semne distinctive ale orașului Uricani.
Monika BACIU