La mulți ani, Țara mea!

Mi se întâmplă foarte rar să mă simt copleșită, cum sunt acum, atunci când mă apuc de scris. Scriu ușor și cu mare plăcere, pun sufletul în“călimară” și literele curg, cuminți, în șiruri organizate corect, logic și, mai ales, sincer.

Acum, însă,  vreau să scriu despre țară, astăzi, de ziua ei. Nu cred c-am mai făcut asta din copilărie, și-mi  bântuie prin minte compunerile acelea școlărești, comuniste, cu titlul “Țara mea”, în care fraza se așeza fudulă, fără dileme,  pe linia: “Țara mea are câmpii mănoase/ Dealuri întinse cu mândre flori/ Apele limpezi și răcoroase/ Cerul albastru, fără de nori”.

Iar feciorii și fetele erau bravi, frumoși, fericiți, fertili. Și harnici… Mai ales harnici! O țară cu tinerețe fără bătrânețe, unde nu prea exista boală în scriituri, aproape că nu mai exista nici moarte.

Tot cam asta era ideea, ce-i drept îmbrăcată în cuvinte de ședință PCR , și în articolele din ziarele vremii, “Scânteia” și “România liberă”. Clar, concis, fără echivoc! Poporului îi trebuie mesaje tonice, nu descurajatoare! Așa credeau tovarășii!

Dictaturile au “virtutea” de a fi clare, organizatoric și ideologic. Opiniile sunt jalonate, șablonate, strict coordonate și controlate. Era foarte ușor să scrii, atunci, despre țară!

Afară de situația în care te pocnea disidența în moalele capului, și vedeai, pe-alăturea de ochelarii de cal, că sunt români care  îndură foame și frig și-și abandonează copiii, că mor pe capete femei cu avorturi septice, că țăranii deveniți bătrâni sunt uitați în sate ca niște ghetouri, cu pensii de mizerie și se târâie, la propriu, pe lângă casă să aibă cum să supraviețuiască dintr-o chinuită agricultură de subzistență…

Au mai fost, e drept, și disidenți. Puțini și, din această pricină, cu atât mai valoroși.Teoretic, valoroși. Pentru că societatea nu i-a răsplătit și nici măcar nu i-a valorizat  corect, nici după 1989. Au fost ascunși de gargaragii de profesie, au fost trași mai la dos de tot felul de impostori gureși și obraznici. Noua elită ideologică.

Avem, acum, neprețuita libertate să scriem , așa cum vrem, așa cum simțim, despre noi, despre alții, despre țară. Fără opreliște, fără, farduri, fără prejudecăți.

Citesc și  mă cuprinde, adesea, amarul. Stau, prăbușite peste noi și peste țară, tone de lături aruncate inconștient, sinucigaș, fără nicio logică decât aceea a lipsei de logică.  Dai cu ochii de slova plină de venin a  tot felul de pițifelnici, care au apucat deja să scrie mai mult decât au citit vreodată sau, și mai rău, de atâta scris la comadă, pe bani, și-au pierdut și bruma de discernământ pe care o aveau. Ei au băgat de seamă că înjurătura, scuipătura, revolta grosieră împotriva a tot și a toate „vinde”, sau face like-uri. Le pute tot, căci, nu-i așa?, sunt singurii curați dintr-un “poporîmpuțit”, cu haștag. Neapărat, cu haștag…

Înjură gros, scuipând venin și spută tabacică, fac ca negrul să pară alb și, mai ales, murdăresc albul, acolo unde-l întâlnesc. Și iată-ne pictați ca fiind hoți, jegoși, leneși… cu toții, de-a valma, un popor defect,  chiar și de ziua noastră națională!

Oameni buni, țara mea, despre care știu precis că este și țara voastră, nu este ca în scriiturile comuniste, dar nu este nici ca în tablourile frustraților nefericiți care dau vina pe toți și pe toate pentru starea jalnică pe care singuri și-au construit-o!

Țara mea este locul geografic în care cei mai mulți oameni se trezesc, în fiecare dimineață, cu rostul de a face bine și temeinic lucruri pentru sine și pentru alții, oameni cărora nu le trece prin cap să le fie lene, pentru că, pur și simplu trăiesc din muncă, din hărnicia lor! În țara mea există analfabeți dar sunt, totodată, și profesioniști impecabili, oameni de mare cultură și indivizi geniali.

Avem, în țara mea, copii abuzați, dar sunt cu mult mai mulți copiii ajutați să crească drept, sănătoși la minte și la suflet, până la a fi campioni, există hoți, dar sunt cu mult mai mulți aceia care dau altora haina de pe ei, din mult sau puțin, așa cum nicio nație de pe pământ nu știe s-o facă! Țara mea are politicieni corupți, dar are și politicieni care muncesc, din greu, să-i facă bine României, să le facă bine românilor. Atâta doar că aceia din urmă nu vor fi majoritari, dacă românii nu vor fi încurajați, pe toate căile, să aleagă grâul de neghină și dacă oamenii cinstiți, competenți, dedicați, nu vor îndrăzni să intre în politică, asumându-și atacurile mediatice nedrepte.

Țara mea și a voastră, oameni buni, iubitori de oameni, este locul aflat pe meridianul pe care este reglată, încă de la naștere, busola sufletului nostru, este locul de care ne este dor, sfâșietor de dor, de câte ori ne aflăm departe, oricât de bun ar fi locul în care ne găsim! Vă doresc mulți ani, vouă și României, și vă îmbrățișez, cu drag, din Reykjavik- Islanda, unde mă aflu acum, ca participantă la Forumul Global al Femeilor Lideri Politici, să reprezint cu onoare Țara mea…

Eleonora-Carmen HĂRĂU