LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA. Dar din dar se face rai!
România, țara mea, are toate argumentele pentru a împlini intraductibilul dor românesc în toată lumea asta mare. Trăită tragic de românii ei care nu-și găsesc, prea des, un scop nobil din a respecta țara în care trăiesc, România, patrie tânără între națiile fecunde ale Europei dar maturizată înainte de vreme, are toate darurile pentru a fi împlinită ca o inimă luminoasă, ca un trup sănătos, ca o minte sclipitoare.
România, țara mea, de care și eu, uneori, mă lepăd verbal – furios, de neiertat -, otrăvit de câțiva nevrednici locuitori ai ei așezați nesătui în fruntea bucatelor, este țara de care nu m-am putut lipsi nicio clipă din viața mea.
De ziua ei, nu vreau să scriu cuvinte multe și goale precum medalii prăfuite, nu vreau să amintesc de politicieni și falși patrioți, nu vreau să laud sau să cert pe cineva. Mai ales, nu vreau să simt pic de ură față de cineva, față de ceva, mai ales că suntem aproape de sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului. De ziua ei vreau să iubesc faptul că sunt român și că, din românismul meu, am primit daruri cu care orice om întreg poate deveni fericit: o țară tulburător de frumoasă, magică, a cărei limbă română m-a făcut să deschid lumile și să trăiesc într-un orizont al tuturor adevărurilor nemuritoare în care sunt și vor fi cei ce vor veni.
De ziua ei, a României, îmi doresc să fim mai mulți cei care credem, fără să urlăm în piață, că ne putem împlini ca români doar în măsura în care putem dărui țării ceva trainic, ceva luminos care să îi sporească bucuria de a fi a noastră.
Să dăm, zic eu, României, necondiționat, partea aceea din noi care vrem să rămână în amintirea timpului ce va veni și atunci vom fi români fericiți.
La mulți ani, România!
