La mulți ani, România!
Am trăit parte din viață sub tirania unei propagande patriotice împinsă înainte fără nici un pic de empatie față de preocupările și grijile la zi ale neamului. La radio, la TV, în cântecele de la cor, la dirigenție, tema iubirii de țară avea la noi întotdeauna ceva crunt, revanșard, nemilos. O retorică războinică împotriva a tot felul de dușmani. Suprapusă peste pustiul clipei, ea își rata de fiecare dată scopul de resuscitare patriotică care, în răstimpurile crunte ale Istoriei, a ridicat și dus România înainte. Nici nu avea cum să aibă succes propaganda atâta timp cât gâdilirea instinctului nostru național era evident o tactică stângace, dar insistentă, de relegitimare permanentă a unui stat român care oprima libertățile propriului popor. Singurul rezultat a fost o mutație în percepție! Nu erai recunoscut oficial ca mare și adevărat iubitor de Românie decât dacă și numai dacă cuplai cu talent datul cu pulanul patriotismului în capul nației nerecunoscătoare, cu tămâierea statului comunist. Că asta ni se spunea că e țara pe atunci: Ceaușescu și ai lui!
Din cauza supradozelor de cult personal ceaușist și exhibiționism patriotard m-am pricopsit cu o alergie incurabilă. Fie că se află pe scene, sau la tribune, în Cenacluri, sau pe stadioane, de atunci orice figură publică care încearcă să mă facă la patriotism mi se pare dubioasă și îmi repugnă. Căci ce rost are să îți dai ochii peste cap și să rupi cămașa de pe tine în public, să invoci neîntrebat doruri și iubiri de neam răvășitoare, dacă nu pentru mărunta și egoista propășire personală. La fel ca înainte! Am înțeles întotdeauna ca o prefăcătorie delirul patriotic al pleiadei de guriști, barzi și tribuni care, pitiți după eroii adevărați ai neamului au insistat să-mi cumpăr bilet ca să mă învețe ce înseamnă iubirea de România.
Nu e nevoie să-mi spună nimeni cum să-mi iubesc țara! Pentru că e un non-sens! Să ții la țara ta e în legea firii! Mama, tata, limba sunt țara. Copilăria, prietenii, învățătoarea, prima dragoste, familia, durerile și bucuriile sunt tot țara! La fel vecinii, crucea de pe Caraiman, răsăritul și apusul, Dacia 1300 și Loganul, amintirile, epava de la Costinești și orașul natal. Cum să-ți rupi din suflet așa ceva?! Nu poți să te lepezi de propria viață! Chiar și dacă ai fi sterp sufletește, în puținul care îți este dat să-l simți, un pic de țară tot vei găsi.
De aceea nu există nici un model de patriotism organic, pur și curat, născut la tribună. Patriotismul e o stare sufletească! Discretă și intimă! Îl poți deosebi ușor față de un ”fake” prin faptul că întotdeauna slujește o cauză dreaptă! Pentru că iubirea de țară, aia adevărată, înseamnă iubirea de libertate, de adevăr și de dreptate. În templul istoric al românilor patrioți sunt pe vecie înscriși toți ostașii români care și-au apărat pământul țării. Alături de ei îi respectăm la fel și pe înfăptuitorii coagulării neamului românesc într-o țară acum 100 de ani. Timp care ar fi trebuit să ne permită o maturitate suficientă ca popor ca să înțelegem că iubitori adevărați de România au fost și românii care s-au opus propriului STAT (Și NICIODATĂ PROPRIEI ȚĂRI!!!) în perioadele când statul român, amară ironie!, condus tot de români, a deviat în dictatură și opresiune.
Preocupați însă de evocarea patriotismului de sacrificiu al înaintașilor la 100 de ani de România, ne-am obișnuit să lăsăm nebăgate în seamă mii de dovezi ale patriotismului contemporan, de fiecare zi. Nu le mai căutați la tribune sau prin canale de televiziune! Eroii sunt oameni simpli ca și dumneavoastră.
Poate fi medicul de pe Salvare, pompierul care a salvat o viață de copil, vecinul care curăță zona verde, jurnalistul care nu vă vinde, olimpicul la matematică, preotul care nu vă ispitește, dar și românul plecat în lume la muncă și care în fiecare zi, în fiecare clipă duce în suflet povara cruntă a dorului de România. Vorbiți cu cineva plecat! Veți fi surprinși să constatați că, deși departe, diaspora românească știe și o interesează tot ce se întâmplă cu țara ei. Și dacă vreți și o mică dovadă palpabilă, ce altceva ar putea însemna decât iubire de țară să-ți comanzi la mașină un număr dedicat cu ”I ♥ DEVA”?
Să-ți faci datoria bine atât cât poți și te pricepi acolo unde ești, să fii cinstit, să lupți pentru adevăr, să reziști celor 30 de arginți, ăsta e patriotismul zilelor noastre.
În acest moment festiv, admir și respect instinctiv generația de români care a unit Transilvania cu România acum 100 de ani. Ca ardelean sadea îndrăznesc însă să spun că ”treaba nu-i încă mântuită”. Așa cum au avut înaintații noștri la 1918, avem și noi acum o șansă istorică pe care nu trebuie să o ratăm. Îi revine generației noastre mai departe misiunea de a uni România cu Europa. În civilizație, prosperitate și gândire.
Asta e chemarea românilor cu adevărat patrioți la 100 de ani de la Marea Unire.
Restul e politică.
La multi ani, România! La mulți ani, români!
Adrian SĂLĂGEAN
