La mulți ani, Hunedoara!
Sunt 566 de ani de atunci! În data de 22 iulie 1456 are loc victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara, împotriva armatei otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului.
Sultanul otoman Mehmed al II-lea (1444-1446 şi 1451-1481) a cucerit în 1453 Constantinopolul, şi a dat lovitura de graţie Imperiului Bizantin, devenind stăpâniul Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, implicit al Mării Egee şi al Mării Negre. Totodată, Sultanul a cucerit cetatea Ostroviţa din Serbia, (1454), unde se afla tezaurul despotului Gheorghe Brankovici. Scopul Cuceritorului era zdrobirea oricărei rezistenţe în Balcani şi la Dunăre pentru a ajunge în inima Europei. Iscoadele lui Iancu de Hunedoara au surprins pregătirile febrile de război în atelierele din zona Skoplje, în timp ce flota dunăreană otomană se regrupa la Vidin.
În aprilie 1456, o dietă convocată de urgenţă, a decretat ridicarea generală a oastei Ungariei. Iancu de Hunedoara a cerut ajutor extern, subliniind că este în joc soarta creştinătăţii. Belgradul reprezenta cheia strategică ce deschidea drumul spre vestul Europei prin pusta ungară. Noul papă Calixt al III-lea (1455-1458) a înțeles și a depus mult zel pentru organizarea unei cruciade. Călugărul franciscan Giovanni de Capistrano, a început să predice noua cruciadă cu începere din 14 februarie 1456. În schimb, regele Ungariei, Ladislau al V-lea Postumul (1444-1457) a părăsit capitala ţării , s-a refugiat la Viena și nu s-a mai întors decât după ce otomanii s-au retras.
Prin urmare Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, a fost cel ce și-a asumat conducerea luptei anti-otomane, făcând nu doar acțiuni militare ci și demersuri politice, cum ar fi ajutorul dat lui Vlad Ţepeș să ocupe tronul strămoşesc de la Târgovişte El a trimis prompt comandantului cetăţii Belgrad, Mihail Szilagyi, 5.000 de mercenari, unguri. Voievodul Transilvaniei s-a concentrat, strategic, pe apărarea Belgradului!
În tabăra de la Seghedin s-au strâns trupe din Ungaria, la care s-au adăugat trupele transilvănene ale lui Iancu şi mercenari, în total 20.000 de ostaşi. Tabăra sultanului cuprindea însă de cinci ori mai mulți oameni. Predicile pentru cruciadă ale lui Capistrano au început însă să-şi facă efectul în Italia, Ungaria, Boemia, dar mai ales în Imperiul romano-german, în special în rândurile mulţimii săracilor, ţărani, meşteşugari şi preoţi. Puţini dintre ei aveau însă cai şi lănci, majoritatea aveau doar bâte şi praştii, adăugând la oastea anti-otomană cca 27.000 de oameni.
Sultanul şi-a condus oastea spre Sofia, apoi prin valea Moravei, până la Belgrad,
La 4 iulie 1456, 300 de tunuri otomane au început bombardarea fortificaţiilor cetăţii. Flota otomană, 60 de galere şi 150 de nave mai mici, interzicea aprovizionarea garnizoanei cetăţii pe calea Dunării.
Iancu de Hunedoara şi-a organizat tabăra pe malul sudic al Dunării, la Zemun, la nord-vestul Belgradului. Pentru a înlătura blocada navală a cetăţii, Iancu a poruncit ca flota creştină să se concentreze la Slankamen, la vărsarea Tisei în Dunăre. La 14 iulie, flota otomană a fost atacată din două direcţii – de flota ce venea dinspre Slankamen, 200 de nave, şi de cele 40 de nave ancorate în dreptul fortăreţei, care au primit şi ele semnalul de luptă. Flota otomană a fost înfrântă şi s-a retras, astfel că a doua zi, la 15 iulie, Belgradul a putut fi aprovizionat cu alimente și arme și a primit noi trupe.
Spargerea blocadei a reprezentat începutul înfrângerii sultanului.
Asaltul final a avut loc în după-amiaza zilei de 21 iulie. De două ori otomanii au pătruns în oraş, dar au fost respinşi. Al treilea atac i-a purtat pe ieniceri până sub zidurile citadelei. Podul ce asigura intrarea în fortăreaţă a fost apărat de Capistrano şi, după lupte crâncene, ienicerii s-au retras. Otomanii care puseseră scări de asalt pe ziduri au fost întâmpinați cu apă clocotită şi foc. Noi şi noi „cruciaţi” soseau în cetate cu navele şi până sear au trecut la contraatac, eliberând oraşul.
La 22 iulie, întreaga tabără cruciată a trecut Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile otomanilor au fost capturate şi întoarse împotriva lor. Sultanul a fost, el însuși, în primejdie, fiind rănit de o săgeată. Cele trei contraatacuri otomane au fost respinse de ostaşii conduşi de Iancu de Hunedoara cu ajutorul tunurilor capturate. La 23 iulie, otomanii s-au retras, evacuând tabăra. Aceasta a căzut în mâinile oastei creştine, care a găsit o pradă enormă, alături de germenii unei molime cumplite: ciuma.
Europa sărbătorea victoria la curtea imperială germană, la Veneţia, în Anglia, papa onorându-l cu laude „până deasupra stelelor” pe Iancu, considerat “atletul cel mai puternic al lui Hristos”. În semn de omagiu şi aducere-aminte, în fiecare zi se trag clopotele în toate bisericile catolice la ora 12, oră la care s-a consemnat victoria oastei lui Iancu de Hunedoara asupra celei a lui Mehmed al II-lea.
Marele comandant a căzut răpus de ciuma răpândită din tabăra otomană, în tabăra de la Zemun, la 11 august 1456. A fost înmormântat la Alba Iulia, în inima Transilvaniei natale.
Pentru a-i cinsti memoria, așa cum se cuvine, eroului hunedorean, autoritățile locale din Municipiul Hunedoara au hotărât să sărbătorească, în fiecare, an, zilele municipiului în legătură cu data de 22 Iulie.
La mulți ani, Hunedoara, glorie nepieritoare lui Ioan-Iancu de Hunedoara, cel supranumit de călugărul Capistrano “Lumina Lumii”!
Sursa: Compendiul de istorie
Foto: Historia
