La Deva, rezervele de sânge sunt sub stocul minim necesar
Donaţi sânge! Ajutaţi bolnavii şi spitalul din Deva! Este apelul conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă care spune că rezervele de sânge sunt deja sub stocul minim necesar. Cea mai mare criză este la grupele B3 negativ şi O1 pozitiv, dar şi la plasmă A2 pozitiv. Directorul medical al unităţii, dr Ioan Demeter, care este şi consilier local, vrea să propună acordarea de stimulente pentru donatorii de sânge.
Comisia de hemovigilenţă a spitalului devean s-a întrunit de urgenţă vineri pentru a discuta situaţia alarmantă în care se află spitalul din cauza crizei de sânge. Sunt afectate în principal secţiile chirurgicale şi terapia intensivă. De exemplu, dacă, pe grupa O1, stocul de urgenţă este de 12 unităţi, acum spitalul devean are numai 10 unităţi, iar, pe grupa B3 negativ, din cele trei unităţi necesare, există doar una în stoc. „Din cauza acestei situaţii, s-a întrunit de urgenţă comisia de hemovigilenţă care să analizeze situaţia creată din cauza crizei de sânge şi de produse sanguine. La ora actuală nu se poate asigura stocul minim de urgenţă. Asta înseamnă că nu putem asigura toate cererile cu solicitare imediată, dar, pentru cazurile de maximă urgenţă şi cele grave avem sânge”, explică dr. Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. Medicii spun că deşi urgenţele majore sunt asigurate, nu se pot asigura totuşi toate cererile imediate de intervenţii. „Este o perioadă foarte dificilă pentru că sunt foarte puţini donatori şi necesităţile de sânge sunt mari. Trebuie tot timpul să ţinem seama de stocuri, să rămână rezerva destinată urgenţelor majore precum accidentele de circulaţie sau hemoragii la gravide. Incercăm să optimizăm administrarea de sânge în semnsul în care bolnavii cu o hemoglobină mai scăzută i-am putea amâna o zi, două. Sunt însă situaţii majore unde nu putem face rabat”, spune dr. Dan Magheru, un apreciat medic hematolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Prin urmare, medicii fac apel la persoanele sănătoase să meargă la centrele de transfuzii şi să îi ajute să salveze vieţi. „Facem un apel la populaţie şi la şefii de instituţii să ne ajute! Îi rugăm să vină de urgenţă în sprijinul spitalului să avem disponibil sângele atât de necesar bolnavilor”, spune directorul medical dr. Ioan Demeter. Acesta spune că este cea gravă criză de sânge cu care se confruntă în acest an spitalul din Deva. „Am purtat discuţii cu conducerea spitalului, cu cei de la centrul de transfuzii şi am decis să facem apel la populaţie, la oamenii care înţeleg suferinţa semenilor să se mobilizeze şi să ne ajute cu donaţii de sânge”, spune dr. Dan Magheru. Conducerea unităţii spune că a crescut şi numărul cazurilor de bolnavi care au nevoie de sânge, în timp ce numărul donatorilor a scăzut: „Avem mai multe accidente în ultima perioadă, este vară, cu circulaţie intensă şi cazuri mai numeroase. Cred că a scăzut numărul donatorilor şi un motiv este cauzat de faptul că aceştia nu sunt motivaţi îndeajuns, nu sunt stimulaţi pentru a veni să doneze. Poate trebuie luate anumite decizii la nivelului consiliilor locale pentru a creşte numărul de donatori. Am de gând să discut cu cei de la Primăria Deva acordarea unor stimulente financiare”, spune dr. Demeter.
Deocamdată, un donator primeşte şapte tichete de masă şi ar trebui să aibă zi liberă de la serviciu. „Problema e că în firme nu se prea recunoaşte această zi liberă. Cred că iniţiativa dr. Demeter de a propune o măsură de stimulare financiară din partea autorităţilor locale ar fi binevenită şi cu siguranţă va aduce donatori la centru. Este o măsură care a fost deja propusă la Bucureşti unde se dă un voucher de 120 de lei. Înainte donatorii aveau scuti de impozite, care se pare că nu se mai pot acorda din cauza legislaţiei fiscale. Situaţia de la Deva nu este singulară, ne confruntă cu criză în tot judeţul, în toată ţara. Stocurile de sânge sunt la 50%”, spune Victoriţa Hălmagiu, director, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Hunedoara.
Laura OANĂ