La cât se ridică valoarea amenzilor aplicate de polițiștii hunedoreni

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în data de 04.03.2021, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 42 de societăți comerciale şi 42 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 106 de sancțiuni contravenționale (89 pentru nerespectare măsurii protecție individuală, 16 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulație şi una pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de 18.750 de lei.

Exemple semnificative:

În data de 07.03.2021, în jurul orei 16:25, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată despre faptul că la un restaurant din Petroșani se desfășoară un eveniment privat la care participă mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje formate din polițiști și  jandarmi, care au legitimat toate persoanele participante la eveniment (fiind identificate 86 de persoane care participau la o nuntă).

Față de persoanele identificate la fața locului urmează a fi luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La data de 07.03.2021, poliţiştii petroşăneni au verificat respectarea prevederilor impuse de starea de alertă în cazul mai multor unităţi de alimentaţie publică.

În contextul acestor verificări, în jurul orei 18:00, poliţiştii au stabilit faptul că la o sală de evenimente din Petroşani se desfășoară o petrecere ocazionată de Ziua Internaţională a Femeii. Poliţiştii și jandarmii au legitimat toate persoanele care luau parte la respectivul eveniment (22 de persoane).

Şi în acest caz, față de persoanele aflate la fața locului urmează a fi luată măsura sancționării contravenționale.

În data de 06.03.2021, în jurul orei 16:20, Poliția  Oraşului Simeria a fost sesizată de personalul unei unităţi medicale din localitate cu privire la faptul că un bărbat internat (infectat cu Covid-19) a părăsit spitalul fără acordul medicilor.

Medicii au precizat faptul  că la data de 06.03.2021, în jurul orei 15:00 pacientul a devenit agitat, a  refuzat  medicaţia  şi a solicitat externarea pe propria răspundere. În timpul întocmirii  biletului de externare, pacientul, în vârstă de 82 de ani, a părăsit spitalul fără aviz medical.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul se află la domiciliul său, din comuna Pestișul Mare (unde a declarat că a ajuns mergând pe jos) şi se află sub observația medicului de familie, aspect despre care au fost informaţi reprezentanţii D.S.P. Hunedoara.

În data de 06.03.2021, în jurul orei 21:45, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orăștie au depistat un tânăr în vârstă de 17 ani care se deplasa pe strada Unirii, din municipiul Orăștie. În urma verificării în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul figurează în carantină până în data de 14.03.2021, la o adresă declarată din municipiul  Orăștie.

Faţă de cel în cauză, poliţiştii au aplicat o  sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei, conform Legea 55/2020.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.  

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

 

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

 Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

*Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *