L-ați văzut? Un bărbat de 34 de ani este căutat de familie
În data de 13 iunie 2023, în jurul orei 12:00, Poliția Oraşului Petrila a fost informată de o femeie din Petrila despre faptul că fratele său, în vârstă de 34 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din Petrila, în urmă cu 3 ani, și nu a mai revenit.
Femeia le-a declarat organelor de poliție faptul că fratele său, CONSTANTIN VASILE – MARIUS (foto), în vârstă de 34 de ani, obișnuiește să călătorească în diferite țări, pe diferite continente, neavând un domiciliu fix și nu are un loc de muncă stabil în țară ori în alte țări. Ultima dată când femeia a luat legătura cu fratele ei a fost în data de 19 aprilie 2023, când acesta a fost contactat prin intermediul unei aplicații de socializare şi i-a comunicat femeii că se află într-un spital din Senegal (de la acea dată, familia nu au mai reușit să ia legătura cu bărbatul).
Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: 1,80 înălțime, aproximativ 80 kg., constituție normală, păr scurt, des și negru, ochi căprui. Nu prezintă semne particulare.
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice de căutare investigative şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celui în cauză să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.
IPJ Hunedoara