L-aţi văzut?

La data de 17.05.2021, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie au fost sesizaţi de o femeie din comuna Beriu cu privire la faptul că fiul acesteia, PASCU LEONARD-DANIEL, de 21 de ani (foto), în dimineața zilei de 14.05.2021, la ora 05:30 a plecat de la domiciliu spre municipiul Orăștie și nu a mai revenit (femeia a precizat că l-a apelat telefonic de mai multe ori pe tânăr, dar telefonul acestuia este închis).

La data plecării voluntare, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de tip jeans de culoare neagră, geacă de culoare neagră, încălțăminte tip de tip bocanc de culoare neagră, iar pe cap purta șapcă de culoare neagră.

Semnalmente: constituție atletică, înălțime 1,82 m., păr negru drept, prins la spate, cu vârfurile blonde, ochi verzi și are tatuaje pe ambele antebrațe.

Ca urmare a sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării tânărului, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării celui în cauză  şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de Poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *