KLAUS IOHANNIS LA ANIVERSAREA PNL: „Timpul luptelor politice interne a trecut”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la aniversarea PNL de la Vila Florica, că a rămas acelaşi partid autentic, care nu şi-a abandonat niciodată în cei aproape 150 de ani de existenţă doctrina, crezul sau valorile. Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puţin aşa cred eu, a spus preşedintele, arătând că Partidul Naţional Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere şansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. El a mai spus că suntem în situaţia pe care foarte mulţi şi-au dorit-o, ca preşedintele PNL să fie premierul Guvernului României.
***
Iohannis la aniversarea PNL
Vă prezentăm extrase din discursul președintelui Klaus Iohannis.
„Mă bucur să ne revedem în acest loc simbolic, în acest loc plin de istorie, în acest loc încărcat de semnificaţii nu numai pentru Partidul Naţional Liberal, ci şi pentru România. Mă bucur că am prilejul de a vă transmite câteva gânduri despre trecut, prezent şi viitor într-un moment aniversar, când Partidul Naţional Liberal împlineşte 147 de ani de la înfiinţare”.