Klaus Iohannis îşi lansează noua carte despre Uniunea Europeană la Iaşi
Cea de-a treia carte a Preşedintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansată, sâmbătă, la Iaşi. Volumul este un ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România în contextul apartenenţei la proiectul comunitar.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” este o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere, astfel încât să le ofere cititorilor informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţă de Uniune şi faţă de viitorul ei.
La Iaşi, volumul va fi lansat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Ovidiu Mihăiuc. Accesul la eveniment se face pe bază de invitaţie.
Deşi toată lumea ştie câte ceva despre Uniunea Europeană, cartea acoperă nevoia unui ghid structurat, echilibrat şi concis, care să răspundă într-o manieră accesibilă unui întreg spectru de întrebări şi care să abordeze de la cele mai simple noţiuni şi informaţii istorice despre proiectul comunitar, până la aspectele problematice, chiar nevralgice, pe care le implică în prezent punerea în act a idealurilor sale.
„Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori şi teme politice relevante pentru constructul european. Intenţia mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicaţii concise şi răspunsuri la întrebări esenţiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetăţeni şi care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparţine spaţiului comunitar şi se încheie cu modul în care ne proiectăm prezenţa în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetăţeni despre modul de funcţionare al mecanismelor politice şi despre marile teme care solicită, astăzi, atenţia lumii întregi”, afirmă Klaus Iohannis în introducerea cărţii.
Soluţia istorică gândită să prevină distrugeri similare celor din Al Doilea Război Mondial şi-a dovedit valabilitatea timp de aproape şapte decenii. La moment de răscruce, Klaus Iohannis explică valorile care definesc Uniunea Europeană şi care au dus la cea mai lungă perioadă de pace din istoria continentului, importanţa Flancului Estic, dar şi ce implică pentru România apartenenţa la proiectul comunitar, într-o pledoarie convingătoare pentru spirit civic şi responsabilitate. Astfel, cartea urmăreşte o mai bună înţelegere a proiectului european de către cetăţeni, prin prezentarea unor teme şi concepte de bază pentru politica europeană, descrieri, argumente şi explicaţii legate de UE şi rolurile acesteia.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”, de Klaus Iohannis, va putea fi achiziţionată în cadrul evenimentului sau de pe curteaveche.ro.
news.ro