Klaus Iohannis: ”Este foarte important să respectăm şi acum de Sfintele Sărbători regulile impuse de autorităţi”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după vizita la Centrul Naţional de Coordonare pentru Situaţii de Urgenţă, că în România nu suntem în faza în care putem relaxa restricţiile pentru limitarea răspândirii coronavirus, deşi unele state europene încep să ia în calcul renuntarea la unele limitări. Preşedintele a mai spus că şi de Paşte trebuie respectate restricţiile, anunţând că va sta acasă şi îndemnându-i pe români să-i urmeze exemplul.
Preşedintele a afirmat că e o greşeală să credem că vremea frumoasă alungă virusul.
”Vremea este frumoasă, auzim la ştiri că sunt unele ţări deja unde se face un plan pentru relaxare. Oricât de rău îmi pare trebuie să vă spun clar, pe faţă, noi în România nu suntem în această fază. La noi în România, din păcate, numărul de cazuri creşte, numărul de persoane care sunt tratate în urgenţe creşte şi chiar dacă ne dorim cu toţii să se termine cât mai repede această criză, vă spun că la noi încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm. Şi vreau să vă spun mai mult, depinde de noi cât mai durează până când putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor. De ce depinde de noi? Fiindcă această infecţie, acest virus merge de la om la om. Dacă respectăm, aş spune chiar cu sfinţenie, regulile impuse de autorităţi, să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieşim din casă numai atunci când trebuie, dacă respectăm aceste reguli atunci cu siguranţă vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viaţa. Dacă în schimb ne relaxăm prea repede, dacă credem că vremea frumoasă alungă virusul, dacă credem că nu mai este atât de grav, atunci dragii mei vă spun că putem să ajungem în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile şi nimeni nu îşi doreşte aşa ceva. Deci, repet, măsurile trebuie respectate cu stricteţe în continuare pentru a ajunge şi noi la momentul potrivit în situaţia să relaxăm unele dintre aceste măsuri”, a declarat Iohannis.
Acesta a făcut referire şi la sărbători, anunţând că el va rămâne acasă şi îndemnându-i pe români să facă la fel.
”Avem în continuare două sărbători pascale. Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creştinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creştinii ortodocşi, pentru greco-catolici, pentru alţii. Eu personal voi sărbători Învierea Domnului acum duminică şi pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă împreună cu soţia mea, Carmen. Vom fi numai noi doi, nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă şi ne vom ruga. Asta mă aştept, dragi români să faceţi cu toţii. Este greu, ne cade greu, de obicei de Paşte ne întâlnim cu prietenii, cu familia, ieşim afară, de data aceasta nu se poate. Este foarte foarte important să respectăm şi acum de Sfintele Sărbători regulile impuse de autorităţi fiindcă dacă acum scăpăm din mână aceasta epidemie, vă spun că s-ar putea să fie foarte grav şi să fie grav pentru foarte multă lume. Aşadar, dragi români, vă rog să respectaţi în continuare indicaţiile autorităţilor pentru ca după aceea să ajungem cât reuşim de repede în faza în care şi la noi se poate discuta despre măsuri de relaxare”, a mai spus şeful statului.
Iohannis a vizitat Centrul Naţional de Coordonare pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul de Interne Marcel Vela, activitatea centrului diind prezentată de secretarul de stat Raed Arafat.