Klaus Iohannis anunţă care vor fi prioritățile alocării banilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după discuţii cu liderul PNL, cu premierul Florin Cîţu, cu cei doi vicepremieri şi cu ministrul proiectelor europene, pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, că va fi pus accent pe dezvoltarea sistemului de sănătate, pentru care vor fi alocate 3 miliarde de euro. Patru miliarde de euro vor fi alocate programului „România Educată”. Vor fi investiţii în programul de autostrăzi, în digitalizare. Suma de 2,2 miliarde de euro va fi alocată reabilitării termice a blocurilor şi consolidării clădirilor la cutremur.
„Am convenit astăzi, în cadrul şedinţei cu liderii coaliţiei de guvernământ, cu prim-ministrul şi cu ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care urmează să fie supus aprobării Executivului şi, ulterior, transmis Comisiei Europene pentru negociere. Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest Plan reprezintă o şansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar şi societăţii româneşti o rezistenţă sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înţelegem că acest plan, prescurtat PNRR, ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâţia ani, reforme care vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea şi modernizarea activităţii în sănătate, în economie, în educaţie şi în administraţie. Vom pune un accent major pe îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate, prin dezvoltarea reţelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile şi dotarea acestora cu aparatură, cabinete cu facilităţi de screening, diagnostic precoce şi monitorizare a pacienţilor cronici. Dorim să alocăm pentru acest obiectiv 3 miliarde de euro”, a afirmat preşedintele.
De asemenea, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ne va permite să finanţăm în continuare dezvoltarea reţelei de autostrăzi în paralel cu promovarea unui transport cât mai puţin poluant, domeniu căruia îi va fi alocată suma de 4,5 miliarde de euro.
„PNRR este o oportunitate extraordinară şi pentru sistemul de educaţie din România. Programul România Educată va beneficia de o finanţare substanţială, de circa 4 miliarde de euro. Vom avea astfel şcoli sigure, curate, cu dotări moderne şi laboratoare, dar vom investi şi într-o reţea de şcoli verzi, eficiente energetic şi adaptate provocărilor climatice. Totodată, vom investi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie, dar şi în pregătirea specialiştilor în meseriile viitorului prin investiţii în învăţământul dual. Şcolile din comunităţile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin şi servicii suplimentare, pentru că educaţia din România nu îşi mai permite să piardă niciun copil.Digitalizarea va fi o parte importantă în Educaţie, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competenţelor digitale şi asigurarea resurselor educaţionale digitale”, a subliniat Iohannis.
El a adăugat că elevii, studenţii şi cadrele didactice trebuie să fie pregătiţi şi sprijiniţi să acceseze aceste instrumente digitale demers în care vor fi investiţi 780 de milioane de euro.
„Europa se dezvoltă prin tranziţie verde şi digitalizare, iar România va investi substanţial, la rândul ei, în ceea ce înseamnă viitorul sustenabil. În asigurarea tranziţiei verzi, vreau să menţionez doar câteva exemple de proiecte pe care le vom finanţa prin PNRR: 1,3 miliarde de euro alocate pentru diversificarea şi multiplicarea surselor de energie regenerabilă, 1,5 miliarde de euro pentru împădurirea masivă, 4 miliarde de euro pentru combaterea secetei şi irigaţii, respectiv 5 miliarde de euro pentru promovarea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii feroviare”, a declarat Klaus Iohannis.
El a afirmat că digitalizarea pe care ne-o dorim înseamnă de fapt mult mai puţină birocraţie pentru cetăţeni şi un acces mult mai facil la serviciile publice, iar autorităţile vor investi astfel în servicii digitale destinate cetăţeanului.
„Investiţiile pe care le vom face, totodată, în îmbunătăţirea mediului urban vor permite locuitorilor să se bucure de aer mai curat, spaţii verzi şi spaţii regenerate. În acelaşi timp, se vor aloca 2,2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor şi consolidarea clădirilor la cutremur, ceea ce va însemna o îmbunătăţire a condiţiilor de trai. În plus, vor fi făcute investiţii care vor permite accesul la apă potabilă şi canalizare”, a anunţat Iohannis.
Conform preşedintelui, investiţiile propuse prin acest Plan vor duce la crearea de noi locuri de muncă, în special pentru cei afectaţi de pandemie, la noi oportunităţi de afaceri, consolidarea antreprenoriatului şi creşterea competitivităţii în economia noastră.
„Fac un apel la autorităţile publice şi partenerii economici şi sociali implicaţi în fundamentarea şi implementarea acestui plan să susţină acest efort integrat, la nivel administrativ, instituţional sau privat”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.
news.ro