Klaus Iohannis a promulgat legea prin care reprogramarea festivalurilor şi evenimentelor este anunţată în termen de 6 luni de la încetarea perioadei de suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 174/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19, transmite Administraţia Prezidenţială.

„Pentru evenimentele şi activităţile culturale, festivalurile şi proiecţiile cinematografice ce urmau a fi susţinute pe perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă, în care se suspendă dreptul de organizare a acestor evenimente de către autorităţile competente, urmează să se aplice următoarele reguli. În cazul reprogramării evenimentului sau festivalului, participantul la eveniment sau festival va putea folosi biletul de acces achiziţionat, beneficiind de toate drepturile conferite de biletul de acces la data reprogramării evenimentului sau festivalului. Termenul de aducere la cunoştinţa publicului a datei reprogramării evenimentului sau festivalului este de maximum 6 luni de zile de la data încetării perioadei de suspendare a dreptului de organizare a evenimentelor şi festivalurilor”, prevede legea promulgată de şeful statului.

Motivarea acestei prevederi din lege arată că având în vedere evoluţia pandemiei, este greu de precizat o dată la care poate fi reprogramat un eveniment sau festival, mai ales că restricţii pot fi declarate strict regional în funcţie de rata locală a infecţiei cu noul coronavirus.

„Dreptul de organizare şi, respectiv participare la evenimente poate fi suspendat oricând şi pe perioade nedeterminabilă, iar cum organizarea unui festival presupune pregătiri laborioase, este imposibil de stabilit o dată fixă, astfel încât propunem o perioadă de timp în care aceste pregătiri, invitaţii, anunţarea cumpărătorilor de bilet să se poată derula”, mai precizează sursa citată.

De asemenea, „în cazul în care voucherul nu este folosit pentru achiziţionarea de produse sau servicii până la epuizarea termenului prevăzut la lit. a), organizatorul va rambursa toate sumele pe care le-a primit din partea consumatorului în termen de 90 de zile calculat din ultima zi a termenului de reprogramare”, mai indică actul normativ.

Senatul a adoptat legea, în calitate de prim for sesizat, pe 28 decembrie 2020, iar Camera a adoptat-o decizional pe 21 aprilie.

Preşedintele Iohannis a mai semnat, miercuri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a Angelicăi Paraschivescu, delegată în funcţia de procuror şef Secţie judiciară la această unitate de parchet, pensionare, la data de 15 mai 2021.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *